În timp ce Hurrem (Meryem Uzerli) stă izolată în seraiul Edirne, Sultana Şah (Deniz Cakir) nu pierde nicio ocazie de a-i umple inima şi mintea Sultanului (Halit Ergenc) cu bănuieli la adresa lui soţiei sale.
Hurrem suferă cumplit pentru că nu este lângă Sultan, dar este fericită că doi dintre copiii săi, Sultana Mihrimah (Pelin Karahan) şi Prinţul Cihangir, au venit în vizită. Profitând de vizita fiicei sale, Hurrem îi spune că a hotărât să o căsătorească cu Pasa Rustem (Ozan Guven).
Epidemia de ciumă, care pune în pericol vieţile oamenilor din Palat, s-a extins până la Edirne, acolo unde este Hurrem. Pentru că viaţa soţiei sale este ameninţată de acest flagel, Sultanul ordonă ca Hurrem să fie trimisă în seraiul din Bursa. Numai că Hurrem refuză să se supună ordinelor Sultanului, preferând să moară decât să stea departe de acesta. Indignat peste măsură că Hurrem îi nesocoteşte iar poruncile, Sultanul merge la Edirne să îi ceară socoteală.
Cum va reacţiona Mihrimah când află că Rustem Paşa a cerut-o de soţie şi ce se va întâmpla atunci când Sultanul ajunge faţă în faţă cu soţia sa, pentru că aceasta a ignorat ordinele sale, aflaţi în această seară, de la ora 20.00, urmârind un nou episod din serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, la Kanal D.