Suflete sarace, suflete bogate

Apropo.ro / 25.10.2004, 15:32
Suflete sarace, suflete bogate
EDITORIAL La o zi dupa ieșirea din tipar a acestui numar, adica în 5 octombrie, în mii de orașe ale lumii iubitorii de animale vor sarbatori ziua Sfântului Francisc din Assisi, protectorul celor care nu cuvânta. Acum, când revista noastra pornește catre


EDITORIAL

La o zi dupa ieșirea din tipar a acestui numar, adica în 5 octombrie, în mii de orașe ale lumii iubitorii de animale vor sarbatori ziua Sfântului Francisc din Assisi, protectorul celor care nu cuvânta. Acum, când revista noastra pornește catre tipografie, înca nu am aflat ca în România cineva sa pregateasca ceva de acest gen. Va mira? Pe mine nu.

Mai demult, cineva a avut naivitatea de a întreba Asociația Chinologica daca are de gând sa organizeze un asemenea eveniment, vreo manifestație sau orice altceva. A primit „diplomaticul” raspuns: „Nu intra în obiectul nostru de activitate!” Va mira? Nici pe mine.

Și, totuși, parca nu ne vine sa stam degeaba, fara sa facem cât de cât ceva. Drept urmare, singura idee care mi-a venit este sa îi chemam luni, 4 octombrie, la ora 17, în jurul librariei Eminescu, pe toți bucureștenii cititori ai revistei. De ce acolo și atunci? Ideea de a alege acest loc mi-a venit aflând ca acolo va avea loc lansarea unei carți cu și despre câini, singura scrisa de un român în ultimii nici nu mai știu câți ani. Printre primii care au citit-o se numara și Silvia Kerim, care, la rândul ei, a așternut pe hârtie câteva rânduri inspirate de aceasta carte:

„Dupa unii, moartea unui câine ar trebui sa provoace în sufletul nostru doar o adiere de durere, o durere ușoara și trecatoare, ca zborul lin pe cerul verii al unui fluture neștiutor… Așa ar putea gândi cei cu suflete sarace, cei care nu au cunoscut și nu cunosc iubirea pentru animale, cei care nu au cunoscut și nu cunosc șuvoiul fierbinte, de dragoste adevarata, necondiționata, ce navalește spre inima noastra, minut cu minut, din ochii prietenului nostru, Câinele. Moartea unui câine este mai mult decât moartea unui prieten. Durerea provocata de dispariția lui din viața noastra, din curte, din casa, de la locul lui obișnuit din dormitor, este o durere care te îmbogațește. Ea îți întreține iubirea pentru Viața. Pentru bucuriile ei zilnice, care, adesea, sunt neluate în seama la timp. O astfel de bucurie, modesta în aparența, dar cât de datatoare de speranța, de energie, de întoarcere la jocurile copilariei, este bucuria de a avea un Câine.”

Așadar, haideți sa ne întâlnim cu toții acolo! Lansarea carții este, pâna la urma, doar un pretext pentru a ne întâlni și a ne cunoaște, pentru a sarbatori împreuna ziua tuturor animalelor.