Sucurile prezinta riscuri pentru sanatate

Apropo.ro / 27.07.2007, 15:42
Sucurile prezinta riscuri pentru sanatate
Oamenii care beau mai mult de un suc light pe zi dezvolta aceleași riscuri pentru contractarea unei boli de inima ca și persoanele care beau sucuri cu zahar, arata un studiu recent, prezentat de revista Time. Rezultatele au surpins cercetatorii care se așteptau sa se observe

Oamenii care beau mai mult de un suc light pe zi dezvolta aceleași riscuri pentru contractarea unei boli de inima ca și persoanele care beau sucuri cu zahar, arata un studiu recent, prezentat de revista Time.

Rezultatele au surpins cercetatorii care se așteptau sa se observe o diferența între cei care beau suc cu îndulcitori și cei care beau suc normal, cu zahar. Ei sugereaza ca și bauturile „fara calorii” creeaza o pofta de dulciuri, iar oamenii care beau sucuri au în general o dieta mai puțin sanatoasa.

Autorul principal al studiului, dr. Vasan Ramachandran, a subliniat faptul ca aceste descoperiri nu demonstreaza ca sucurile light sunt cauza bolilor de inima, însa el a spus ca prezinta o legatura care trebuie investigata. „Acest fapt este intrigant și cere o explicație”, spune Vasan, de la Universitatea de Medicina Boston.

Cu toate acestea, un expert în nutriție a pus la îndoiala rezultatele studiului cu privire la sucuri și consumatorii acestora. „Exista prea multe elemente care demonstreaza ca baturile dietetice sunt mai sanatoase în termeni de scadere în greutate”, spune Barry Popkin, de la Universitatea din North Carolina.

Susan Feely, președinte al Asociației Americane pentru Bauturi, a spus ca asocierea sucurilor light cu problemele de greutate este împotriva logicii. „Cum poate ceva care e 99% apa cu un pic de aroma sa cauzeze creștere în greutate?”, spune ea.

Studiul cu privire la sucuri face parte dintr-un proiect mai larg cu privire la problemele cardiace, realizat în orașul Framingham, din Massachusetts, la 25 de mile de Boston. Acesta a ținut sub observație 9.000 de persoane de vârsta mijlocie.

Cercetarorii au descoperit ca cei care beau mai mult de un suc pe zi – normal sau light – au un risc sporit de sindrom metabolic, comparativ cu cei care beau mai puțin sau deloc.

Sindromul metabolic este o combinație de simptome care sporesc riscul de boli de inima, inclusiv creștearea în greutate și a tensiunii, a glicemiei și a colesterolului.

Dintre participanții care inițial nu au prezentat nici un fel de semne de sindrom metabolic, cei care au baut mai mult de un suc pe zi au prezentat riscuri cu 44% mai mari decât ceilalți de a-l dezvolta în urmatorii patru ani, arata studiul.

Cercetatorii s-au așteptat ca rezultatele sa difere în comparația dintre sucul normal și cel fara zahar, așa ca au fost uimiți sa nu observe diferențe, spune Vasan.

Însa Popkin susține ca rezultatele nu sunt surprinzatoare. El considera ca majoritatea celor care formeaza piața sucurilor light sunt persoane cu stiluri de viața nesanatoase, care știu ca trebuie sa piarda în greutate, foarte puțini fiind cei slabi, care doresc sa se mențina. Acest lucru înseamna ca mulți dintre cei care beau sucuri diet pot prezenta riscuri ridicate la boli cardiace, fie ca beau sucuri sau nu.

În studiile în care unor oameni li se dau la întâmplare sucuri light, iar altora sucuri cu zahar, cei care consuma bauturile cu îndulcitori sunt și cei care pierd kilograme, mai spune Popkin.