Succesorul lui Putin va fi desemnat la 17 decembrie

Apropo.ro / 03.12.2007, 10:54
Succesorul lui Putin va fi desemnat la 17 decembrie
Partidul Rusia Unita isi va anunta la 17 decembrie candidatul la prezidentialele din martie 2008, cand va fi desemnat succesorul lui Vladimir Putin.

 

Partidul Rusia Unita, care a inregistrat o victorie rasunatoare la alegerile legislative de duminica, isi va anunta la 17 decembrie candidatul la prezidentialele din martie 2008, cand va fi desemnat succesorul lui Vladimir Putin, a declarat Valentina Matvienko, lidera a formatiunii.

"A doua etapa a conventiei Rusiei Unite se va desfasura la 17 decembrie, iar atunci Rusia Unita isi va desemna candidatul" la alegerile prezidentiale de la 2 martie, a declarat Matvienko, o apropiata a presedintelui Putin si guvernatoare a orasului Sankt Petersburg, citata de Interfax.

Potrivit Constitutiei, Vladimir Putin nu poate candida la un al treilea mandat consecutiv. In ultimele cateva luni, s-au vehiculat mai multe scenarii privind pastrarea unei "influente" nemijlocite dupa plecarea sa de la Kremlin, prin functia de premier, lider al majoritatii sau "lider national".

Â