„Succes de public” – comedia europeană a anului, de vineri, în cinematografele din România
Filmul „Succes de public / Un triomphe”, desemnat comedia anului la European Film Awards, semnat de regizorul francez Emmanuel Courcol, are premiera în cinematografele din România vineri.
„Succes de public” va rula în 28 de cinematografe din 15 orașe, iar programul complet se găsește pe https://badunicorn.ro/, potrivit unui comunicat remis Apropo de distribuitor, Bad Unicorn.
Inspirată din fapte reale, comedia franceză lansată internațional la Cannes în 2020 este transpunerea în realitatea contemporană a încercării din 1985 a actorului și regizorului suedez Jan Jönson de a pune în scenă piesa „Așteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett, împreună cu deținuți de la închisoarea Kumla. În ziua premierei cu public, cinci din cei șase actori evadează iar Samuel Beckett declară: ”este cel mai bun lucru ce se putea întâmpla cu piesa mea!”. Filmul lui Emmanuel Courcol este bazat pe acest incident.
În film, povestea îi aparține lui Etienne, un actor adesea șomer, dar cu o personalitate charismatică, ce înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul, spectacolele se bucură de un real succes. Până în ziua marii premiere de la Paris, când deținuții își fac alte planuri.
Vezi trailerul aici:
Avându-l în rolul principal pe cunoscutul actor francez Kad Merad, „Succes de public” este o excelentă comedie, care promite spectatorului un sentiment de optimism. Spusă cu mult umor și compasiune, povestea grupului de deținuți emoționează și reamintește de puterea artei de a oferi încredere și împlinire.
CITEȘTE ȘI: “House of Gucci” , o poveste despre dragoste și răzbunare în lumea modei, în cinema, de vineri
Foto: Bad Unicorn