SUA: Un avion militar s-a prăbușit într-o zonă rezidențială
Potrivit oficialilor americani, cei doi piloți au reușit să se catapulteze, și au fost transportați la spital iar alte două persoane sunt rănite.
Cauzele producerii accidentului sunt necunoscute, iar situația este neobișnuită, deoarece avioanele militare nu efectuează exerciții în zonele rezidențiale.
Conform martorilor intervievați de jurnaliștii americani, înainte să se prăbușească, avionul zbura la o altitudine foarte joasă și din el curgea combustibil. „A trecut deasupra camionetei mele și arunca mult comubustibil. E incredibil că blocurile nu au fost mai avariate decât atât”, a povestit unul dintre martori.
Un alt martor a povestit că avionul s-ar fi prăbușit peste o clădire în care locuiesc pensionari. „Mi s-a spus că sunt mai mulți oameni în vârstă în clădirea aceea, ceea ce mă îngrijorează. Blocurile încep să se prăbușească”, a declarat acesta.