SUA si Israel lupta impreuna impotriva terorismului
Statele Unite si Israelul „isi vor coordona pozitiile privind razboiul antiterorist si conflictul israelo-palestinian”, in cursul vizitei la Washington a premierului Ariel Sharon, a afirmat, simbata, un inalt responsabil israelian, relateaza AFP.
„Aceasta calatorie va avea loc in contextul vointei americane de a planifica in colaborare viitoarele etape, tinind cont de eventualele evolutii ale razboiului impotriva terorismului purtat de Statele Unite in Afganistan si de cele ale conflictului Israelului cu palestininenii”, a declarat secretarul guvernului, Gidéon Saar, pentru postul public de radio isaraelian.
Potrivit presedintiei Consiliului israelian, Sharon ar trebui sa se intilneasca, pe 7 februarie, cu presedintele american George W. Bush, la Washington. Aceasta ar fi cea de-a patra vizita in Statele Unite a premierului israelian, de la alegerea sa, in martie 2001.
Saar a mentionat o eventuala „faza a doua” a campaniei americane din Afganistan si nu a exclus, in acest context, atacarea Irakului.
„Nu vreau sa vorbesc despre masurile pe care Statele Unite ar fi obligate sa le ia. Vom discuta despre eventualele evolutii din regiune in scopul unei mai bune coordonari strategice si raidurile impotriva Irakului sint, bine inteles, una dintre variante”, a explicat el.
Statele Unite si Israelul vor incerca sa adopte „o atitudine adecvata fata de Autoritatea Palestiniana”, potrivit sursei citate.
Statele Unite „au inteles, la rindul lor, nu numai ca Arafat este implicat in terorism, dar si ca minte cu nerusinare”, a afirmat el.
Saar a facut aluzie la interceptarea, la inceputul lunii ianuarie, in Marea Rosie, de catre marina israeliana, a vaporului Karine A, incarcat cu 50 de tone de arme expediate, potrivit Israelului, de Iran Autoritatii Palestiniene.
Atit palestinienii cit si Iranul au dezmintit orice legatura cu acest transport, insa Statele Unite au afirmat recent ca ar fi obtinut dovezi convingatoare privind implicarea Autoritatii Palestiniene in aceasta afacere.
Presedintele Bush l-a acuzat, vineri, pe Arafat, ca „sprijina” terorarea, declarindu-se „foarte dezamagit”, in timp ce secretarul de Stat, Colin Powell, a afirmat ca Statele Unite analizeaza „o gama de optiuni” diplomatice si politice pentru a-l sanctiona de presedintele palestinian in cazul in care nu va determina o scadere a violentei din regiune.
Seful diplomatiei spaniole, Josep Piqué, a carui tara asigura presedintia Uniunii Europene pina la 30 iunie, a reafirmat, vineri, ca UE il sustine pe presedintele Yasser Arafat.