SUA: Cele mai scumpe alegeri prezidentiale

Apropo.ro / 15.01.2008, 13:00
SUA: Cele mai scumpe alegeri prezidentiale
Rezultatul cursei prezidentiale din Statele Unite este total nesigur, singura certitudine fiind ca alegerile sunt cele mai costisitoare din istorie.

Rezultatul cursei prezidentiale din Statele Unite este total nesigur, singura certitudine care marcheaza aceste alegeri fiind ca ele sunt cele mai costisitoare din istorie, putand ajunge chiar la trei miliarde de dolari, potrivit estimarilor revistei Fortune, relateaza AFP.

Pana la 4 noiembrie, costurile acestei campanii vor depasi cel putin un miliard de dolari. Publicatia Fortune a estimat insa aceasta cifra la trei miliarde de dolari. Doar primarul orasului New York, Michael Bloomberg, a declarat ca este dispus ca cheltuiasca un miliard de dolari (…) daca va decide sa candideze.

Costul campaniei prezidentiale din 2004, deja considerat ridicat, a atins suma de 693 de milioane de dolari. In urma cu 20 de ani, in 1988, costurile alegerilor prezidentiale americane s-au ridicat la 59 de milioane de dolari, amintind istoricilor ca in 1860 Abraham Lincoln a cheltuit circa 100.000 de dolari inainte de a fi ales presedinte.

Candidatii democrati si republicani depun eforturi pentru colectarea de fonduri inainte de 5 februarie, data desfasurarii alegerilor in circa 20 de state, printre care New York si California.

Potrivit echipei de campanie a senatorului democrat Hillary Clinton, aceasta ar fi colectat circa 115 milioane de dolari in 2007, dintre care 24 de milioane in ultimul trimestru.

Candidatul democrat Barack Obama ar fi colectat circa 103 de milioane de dolari in 2007, dintre care 22,5 milioane in ultimul trimestru.

Insa, daca echipele de campanie ale candidatilor accepta sa declare sumele colectate, ele sunt reticente atunci cand trebuie sa precizeze de ce sume dispun cu adevarat candidatii.