„Stranger Things”: Kate Bush, pe prima poziţie a topului britanic cu „Running Up That Hill”, la la 37 de ani după lansarea piesei
„Running Up That Hill” al cântăreţei Kate Bush a urcat pe prima poziţie a topului britanic, la 37 de ani după lansarea sa oficială, datrită succesului de care se bucură noul sezon al serialului „Stranger Things”, conform Reuters.
Kate Bush a doborât astfel mai multe recorduri, inclusiv pentru cea mai lungă perioadă între lansarea unui single şi momentul în care acesta ajunge pe primul loc în topul britanic. Kate Bush a devenit totodată, la 63 de ani, cea mai vârstnică artistă care ocupă prima poziţie în topul single-urilor din Marea Britanie.
„Running Up That Hill” a ajuns pe primul loc şi în topurile muzicale din Australia, Noua Zeelandă, Suedia şi Elveţia, înregistrând o ascensiune spectaculoasă şi în clasamentul din Statele Unite.
Acest single, care a urcat până pe locul al treilea în topul britanic la scurt timp după lansarea sa din 1985, se bucură în prezent de o popularitate uriaşă graţie succesului pe care îl are serialul „Stranger Things”, în contextul în care această piesă joacă un rol important în intriga serialului SF, revenit la sfârşitul lunii mai în grila de programe Netflix cu cel de-al patrulea sezon.
Noul sezon prezintă aventurile prin care trec câţiva prieteni adolescenţi din oraşul fictiv Hawkins în 1986, la şase luni după lupta lor din centrul comercial Starcourt (difuzată în sezonul precedent), într-o perioadă în care se confruntă cu o nouă ameninţare de natură supranaturală.
„Sunt copleşită de dimensiunea afecţiunii şi sprijinului pe care le-a primit acest cântec”, a declarat Kate Bush. „Trebuie să mărturisesc că sunt cu adevărat emoţionată. Vă mulţumesc foarte mult că aţi făcut ca acest cântec să ajungă într-un mod atât de neaşteptat pe primul loc”.
Foto: Profimedia Images