Stradivarius își pierde „coroana” de rege incontestabil al viorilor

09 04. 2014, 17:30

Pentru acest experiment, cercetătorii francezi au utilizat 12 viori: șase moderne și șase vechi, dintre care cinci erau Stradivarius.

Ei au cerut muzicienilor să aleagă acea vioară care le plăcea cel mai mult și cu care ar fi preferat să cânte într-un turneu de concerte.

Violoniștii au testat toate instrumentele într-o sală de concerte de 300 de locuri și, apoi, într-o sală mai mare din Paris, au precizat autorii acestui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Fiecare sesiune de testare a durat peste o oră, iar muzicienii nu puteau să identifice vizual instrumentele, întrucât cele noi fuseseră tratate pentru a părea vechi.

Autorii studiului, printre care s-a aflat și Claudia Fritz de la Institutul Jean le Rond d’Alembert din Paris, au precizat că șase din 10 instrumentiși au ales o vioară modernă ca instrument preferat. Unul dintre acele instrumente moderne s-a detașat, de altfel, în fruntea preferințelor participanților.

Atunci când au comparat calitățile viorii alese în cadrul acestui test cu fosta lor vioară preferată, muzicienii au spus, în majoritatea lor, că instrumentul nou era superior.

Niciunul dintre cei 10 violoniști nu a ghicit vârsta instrumentelor testate și nu a putut să facă diferența între viorile vechi și cele moderne.

Rezultatele studiului contrazic opinia, considerată până acum de necontestat, potrivit căreia viorile Stradivarius au calități tonale ce nu pot fi egalate de instrumentele moderne, afirmă autorii studiului.

Realizate de maestrul artizan Antonio Stravidarius, în secolul al XVII-lea, aceste viori valorează multe milioane de dolari. „MacDonald”, una dintre cele mai renumite viole Stradivarius, scoasă la vânzare într-o licitație la sfârșitul lunii martie, ar putea fi tranzacționată cu peste 45 milioane de dolari.

Prin comparație, cele mai bune viori fabricate în zilele noastre valorează 50.000 de dolari.

Muzicienii și oamenii de știință au încercat de multă vreme să explice motivul pentru care sunetul instrumentelor Stradivarius este atât de bun. Diverse teorii au fost propuse – unele insistă asupra lemnului utilizat, altele pe acustica vechilor castele și catedrale, iar altele pe folosirea unui lac special pentru viori.

Alți experți au avansat ideea potrivit căreia mica eră glaciară din Europa care s-a produs între 1645 și 1715 ar fi influențat pozitiv calitatea lemnului folosit la fabricarea acestor instrumente muzicale.