Strada

Jean-Lorin Sterian
Am privit întotdeauna strada de sus. Am locuit numai în blocuri înalte și balcoanele, în care zaboveam ore întregi, îmi ofereau perspectiva unei benzi mai mult sau mai puțin înguste, în funcție de etajul la care ma aflam.

De la înalțime, oamenii sunt toți la fel: marunți, vag colorați, în veșnica mișcare. De la înalțime, cerșetorul nu se deosebește ca individul îmbracat la Steilmann. Cefele lor sunt identice, puncte negre din capatul unui gît. De la înalțime, femeile nu mai sînt atragatoare, pentru ca lungimea fustei nu mai conteaza.

Mașinile arata ca niște cutii de conserve stralucitoare. De sus, strada poate fi perceputa doar cu un simț, cel al vazului, și cu cel intern, al contemplarii. Strada ascute privirea și combate singuratatea.

Zgomotul strazii e atît de disonant, de eterogen, încît nu poate fi perceput altfel decît ca un huruit care se pierde undeva în spatele urechii interne. Din balconul meu, simt ca fac parte din umanitate și, în același timp, nu ma amestec la zbaterile ei. Sunt un observator al spectatorilor, spunea Kafka. Strada e o reprezentație de teatru imensa pentru care nu platești decît o singura data, atunci cînd ți-ai cumparat apartamentul.

Peisajul din fața geamurilor a marit întodeauna prețul chiriilor. Cînd eram mic, interacționam cu ea aruncînd cu diverse obiecte consumabile pe care le gaseam în frigider sau în camara: oua, roșii, cartofi, ceapa. Era modul meu de a participa la spectacolul strazii. Oamenii, acei oameni marunți, vag colorați, în veșnica mișcare, ridicau capul și aratau pumnul. Abia atunci observau ca strada e marginita de blocuri.

Ca blocurile au balcoane. Ca într-unul din ele se afla un puștan care vrea sa fie bagat în seama dar, tocmai cînd trecatorii vor sa-l vada, se ascunde sub balustrada. Unii dintre ei, ramînînd cu privirea ațintita în sus, realizau ca deasupra blocurilor e cerul. Uitau de cartoful care aterizase la cîțiva pași de ei și ramîneau cu ochii ațintiți înspre vazduhul despre care învațasera la geografie.

Unii vedeau avioane, alții își aduceau aminte de Dumnezeu. Dupa ce plecau, reveneam la punctul meu de observație. Cînd am mai crescut, am renunțat la orice interacțiune cu strada. M-am mulțumit sa ma rezum la simțul vazului și sa pastrez produsele din camara și frigider pentru mine. Cînd sunt silit sa ies în strada, din obișnuința, privesc numai în jos.