Aflate la poluri opuse, anorexia (diminuare aproape totala a apetitului, refuzul de a manca) și bulimia (ingerarea unor cantitați imese de mancare urmata de eliminarea rapida și voita a alimentelor) au același centru de forța: obsesia pentru silueta. Mulți dintre cei care sufera de tulburari grave de alimentație nu sunt conștienți ca au o „problema”. Chiar și atunci cand o „simt” nu vor sa renunțe la practicile periculoase. Tratamentul și sprijinul moral al familiei sunt obligatorii.
„La 12 ani am început sa fac sport în exces și sa țin cure de slabire, iar de 2 ani sufar de anorexie. Am fost oarecum neglijata de parinți, mama mea locuind în strainatate, iar tata este mereu ocupat. Am ajuns sa am 35 de kilograme la 156 cm. Mama m-a internat în spital, unde am urmat diverse tratamente, iar în 2 luni am ajuns sa cantaresc 45 kg. Acum, dupa ce am ieșit, m-am îngrașat cateva kilograme. Nici nu pot sa ma uit în oglinda fara sa ma bufneasca plansul, nici nu pot sa înțeleg care este sensul vieții… Vreau sa slabesc, dar mi-e frica ca voi fi internata din nou.” (D)
„Sunt un barbat în varsta de 59 de ani și am fost diagnosticat cu anorexie. Intru mereu în panica, nu am pofta de mancare, ma doare capul, întampin dificultați în respirație și am slabit 16 kg în 3 luni. Am suferit un șoc cand am ramas fara slujba mea de mecanic auto, meserie pe care am practicat-o de la 20 de ani… Sunt vaduv de 3 ani și simt ca viața mi-a luat tot ce aveam.” (R)
„D” și „R” sunt doar doua cazuri diagnosticate cu anorexie, dar în situația lor se afla milioane de persoane din întreaga lume, în special adolescente și tinere femei.
În SUA, una dintr-o suta de adolescente sufera de anorexie, iar 10% dintre acestea decedeaza. Potrivit estimarilor facute de catre Asociația Medicala Europeana (EMA), 6 din 10.000 de femei europene sufera de anorexie și 8,5 din 10.000 sufera de bulimie. Totuși, în multe zone ale Europei, existența anorexiei nu este recunoscuta. La nivel mondial potrivit aceleiași surse, aproximativ 20% dintre anorexici mor din cauza înfometarii.
Cauzele și țintele anorexiei
Principala cauza a anorexiei este obsesia pentru un corp suplu, alimentata din plin de trendurile modei, siluetele silfide ale manechinelor de pe catwalk, dietele promovate de vedete și chiar de faptul ca în magazine este foarte greu sa gasești haine draguțe marimea XL sau XXL. Corect, un trup armonios înseamna sanatate, dar aceasta dorința de a fi slab, dusa la, extrem poate fi ucigatoare.
Anorexicii se înfometeaza, prefera lichidele hranei solide, cafeaua și tutunul pentru a-și potoli senzație naturala de foame. Nu în puține cazuri, anorexia este asociata și cu consumul de stupefiante și alcool. Victimele sunt „racolate” din randul adolescenților (fete, în principal), dintre persoanele care traiesc de pe urma imaginii (s-a constatat ca, paradoxal, anorexia este o boala în special a oamenilor bogați) și dintre persoanele varstnice care și-au pierdut dorința de a trai (în special barbații cu varsta medie de 70 de ani).
Neîncrederea în sine, personalitatea în formare, lipsa prietenilor și a hobby-urilor, neglijența parinților, lipsa de afecțiune pot determina o acuta nevoie de „schimbare” în cazul tinerilor. Iar decepțiile profunde, lipsa țelurilor, a familiei, a prietenilor, pierderea locuinței sau a altor bunuri importante se fac vinovate de declanșarea anorexiei la oamenii maturi. De asemenea, cercetarile au dovedit, în cazul anorexicilor, disfuncții ale hipotalamusului, parte a creierului responsabila cu reglarea metabolismului. Semnalul de alarma este tras cand pacientul are o greutate cu 15% mai mica decat cea normala pentru înalțimea și varsta sa.
Simptome și riscuri
În funcție de particularitațile fiecarei persoane, simptomele difera, dar în general sunt: refuzul de a manca în public, anxietate, amețeala, piele sensibila, respirație greoaie, obsesia pentru calorii, lipsa a cel puțin trei menstruații consecutive. Cel mai evident simptom este, însa, nonconcordanța greutații corporale în raport cu varsta, constituția și înalțimea.
Printre consecințele negative se numara pierderea de minerale și vitamine, temperatura scazuta a corpului, bataile iregulate ale inimii, osteoporoza, bulimia, greața cu sau fara voma dupa consumarea alimentelor, oboseala, constipație, dureri ale cavitații bucale, candida, infecții urinare, depresie, uremie, riscul de a da naștere unor copii nesanatoși sau de a naște prematur, al avorturilor spontane. Femeile care au suferit de anorexie și vor sa dea naștere unui copil trebuie sa mearga regulat la medic, sa respecte cu strictețe normele de alimentație și sport. 25% dintre anorexici încearca sa se sinucida, iar, din pacate, circa 50% din ei reușesc.
Tratamentul (ne)medicamentos
Consultarea medicului, a unui psiholog, respectarea tratamentului, sprijinul familiei și al prietenilor, schimbarea modului de viața și adoptarea unei gandiri pozitive sunt, în linii mari, mijloacele care duc la vindecarea de anorexie. Vindecare posibila, dar care poate dura ani de zile. Spitalizarea și psihoterapia sunt obligatorii. În alte țari, exista centre speciale pentru anorexici sau asociații ale anonimilor cu tulburari grave de alimentație.
Administrarea de vitamine, minerale (zinc, calciu, potasiu) și antidepresive însoțite de dragostea necondiționata și suportul moral al familiei și prietenilor dau roade. Am putea spune ca familia joaca un rol-cheie, de comportamentul ei depinzand starea bolnavului. Practic, are loc o noua educare a gustului și a simțurilor. De exemplu, nu poți sa „îndopi” bolnavul cu lucruri pe care nu le considera sanatoase, ci trebuie sa-i induci starea de a dori sa guste din mancarea pe care ai pregatit-o.
Tratamentul anorexiei este foarte scump: în SUA, spre exemplu, se poate ridica pana la 100.000 $.
Chiar și atunci cand au ajuns doar piele și os, anorexicii au impresia ca sunt „supraponderali” și trebuie sa slabeasca imediat și cu orice preț. Prețul este echivalentul înfometarii, al sportului extrem și al supradozarii cu laxative.
Anorexia nervoasa
Etimologia cuvantului „anorexie” se gasește în limba greaca și desemneaza lipsa apetitului pentru mancare.
Anorexia se întalnește și în cazul pacienților care sufera de depresii severe, cancer, demența, SIDA și afecțiuni renale cronice. Anorexia nervoasa este o afecțiune care consta în reducerea dramatica a numarului de calorii consumate, care are efecte la nivel fizic, psihic, biochimic și emoțional. Acest tip de anorexie se întalnește la femeile tinere și la adolescente. 90% din cazuri sunt fete cu varste cuprinse între 12 și 20 de ani.
De asemenea, afecțiunea se poate întalni și la barbați și femei de varsta a treia. În majoritatea cazurilor, afecțiunea devine cronica și poate persista foarte mulți ani. Anorexia nervoasa înseamna pierderea grava a apetitului pentru alimente. Medicii își pun parafa pe diagnosticul „anorexie nervoasa” în cazul pacienților care au doar 75% din greutatea normala, refuza mancarea sub orice forma, sufera de insomnii și depresii, vomita, sunt obsedați de faptul ca trebuie sa slabeasca, au amenoree (în cazul pacientelor). Studiile au aratat ca rata de vindecare este de 67%. Bineînțeles, cu cat tratamentul este aplicat mai devreme, cu atat șansele de recuperare cresc. În timp, unii dintre pacienții diagnosticați candva cu anorexie fac boli legate de malnutriție sau sufera de bulimie.
Silueta subțire cu anorexie se ține!?
Paula Abdul, Victoria Beckham, Whitney Huston, Linsday Lohan, Elvis Presley, Elton John, Courtney Cox, Oprah Winfrey, Dolly Parton, Geri Halliwell, prințesa Diana, Janet Jackson, Melanie Griffith, Billy Bob Thornton – sunt doar cateva vedete care au suferit de tulburari grave de alimentație.
Costeliva Keira
Vara aceasta, Keira Knightley s-a prezentat la premiera din Londra a filmului „Pirații din Caraibe: Cufarul omului mort” într-o superba rochie aurie semnata Gucci. Totuși, prin ultradecoltata rochie, carcotașii puteau numara în voie coastele Keirei. La insistentele întrebari ale ziariștilor despre legatura ei cu anorexia, Keira a declarat mahnita: „Nu sunt anorexica, deși știu foarte bine ce presupune aceasta boala, deoarece bunica și strabunica mea au suferit de anorexie. Eu nu spun ca nu exista anorexici în industria filmului, dar eu nu ma numar printre ei”.
Noua papușa Barbie
Hilary Duff era una dintre puținele tinere actrițe cu trup normal, nici prea slab, nici prea gras… Însa și ea a fost luata de valul „siluetei perfecte”, iar acum parca a intrat la apa! Nu spune nimeni ca nu-i sta bine, dar ce e cu miraculoasa transformare suferita peste noapte? Forumurile și blogurile din SUA rasuna de pareri pro și contra anorexiei lui Hilary. Actrița nu recunoaște ca ar avea probleme de acest gen și susține ca a slabit datorita înotului și exercițiilor pilates pe care le practica de 3-4 ori pe saptamana. De asemenea, a eliminat din alimentație carbohidrații. Speram sa nu fi înlaturat cu totul glucidele, lipidele…
Influența nefasta a filmelor
Anul 1994 reprezinta începutul anorexiei pentru Christina Ricci. Conform declarațiilor recente, actrița a învațat sa fie anorexica urmarind filmul „Biografia lui Tracey Gold” și un film cu Calista Flockhart, care (culmea!) interpreta rolul unei anorexice și bulimice. Ani de zile, Ricci a fost nemulțumita de felul în care arata și s-a gandit ca este cazul sa faca schimbari. Schimbari care i-au pus în pericol și viața, nu doar cariera.
Victima propriului rol
Vedeta din Ally McBeal, Calista Flockhart, a recunoscut anul acesta ca a suferit de anorexie în timpul filmarilor unei comedii. Deși ne obișnuise cu figura sa „skinny”, actrița a început sa fie slaba-moarta în 2002, cand era epuizata fizic și psihic și atat de stresata ca nu va mai mai termina show-ul la care lucra, încat a refuzat sa mai manance. „Am început prin a manca firmituri, a face foarte mult sport, m-am forțat sa muncesc cate 15 ore zilnic, brutalizandu-mi sistemul imunitar. Cred ca atunci nici nu aveam timp sa mai mananc… Dar acum sunt perfect sanatoasa!”, s-a confesat Calista.