Președintele executiv FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, sîmbata, ca echipa sa nu are voie sa rateze, în acest sezon, cîștigarea celui de-al 22-lea titlu de campioana a României.
„Anul acesta, chiar daca sarcina noastra este îngreunata de calificarea în grupele Cupei UEFA, care ne va afecta evoluțiile în campionat, nu avem voie sa ratam titlul cu numarul 22. Este și numarul lui Paraschiv de pe tricou. Am avut tot timpul încredere în el. Pe zi ce trece devine exponențial la Steaua”, a spus oficialul stelist, care a asistat, sîmbata, la partida FC Național – Farul Constanța, scor 2-2, din etapa a IX-a a Diviziei A „Burger”.
Stoica considera ca Steaua ar fi meritat sa cîștige campionatul și în sezonul trecut, pentru ca a jucat cel mai bun fotbal. „Pentru mine cea mai valoroasa echipa este Steaua. A fost și anul trecut, a jucat și atunci cel mai bun fotbal și merita sa cîștige campionatul, dar, din cauza unor neînțelegeri, l-a pierdut”, a menționat Stoica.
Mihai Stoica nu considera ca înfrîngerea suferita de Rapid, scor 0-1, în fața formației Oțelul, poate fi decisiva în lupta pentru titlu. „Emoțiile în lupta pentru titlu nu au cum sa treaca acum ca a fost învinsa Rapid. Emoțiile vor trece la ultima etapa. Nu cred ca se va decide cîștigatoarea mai repede de etapa a 30-a”, a precizat oficialul stelist, care a calificat drept „normal” rezultatul de la Galați.
Stoica a menționat ca nu l-au surprins declarațiile jucatorilor rapidiști, care au afirmat ca nu s-au bucurat pentru calificarea Stelei în grupele Cupei UEFA. „Chiar vreau sa-l felicit pe Nae Constantin pentru sinceritatea de care a dat dovada. Cînd ceilalți spun ca se bucura de succesul Stelei este multa vrajeala”, a spus Mihai Stoica.
Întrebat daca Steaua va juca finala Cupei României sau pe cea a Cupei UEFA, care vor avea loc în aceeași zi, pe 18 mai, Stoica a spus: „Nu știu. M-am maturizat. Împlinesc 40 de ani peste cîteva luni, sînt mult mai sobru și îmi scot glumele din program”.
Mihai Stoica s-a declarat deranjat de faptul ca posturile de televiziune au difuzat imagini din avionul cu care delegația stelista a revenit de la Sofia. „Nu mi-a placut faptul ca au fost date pe post imagini cu manifestarile noastre din avion. Erau niște lucruri intime care în mod normal nu ar fi trebuit sa se dea. Am avut o reacție pentru care chiar îmi cer scuze dinamoviștilor. Sînt oameni pe care îi respect foarte mult în conducerea clubului Dinamo și niciodata nu ma veți auzi vorbind de rau la adresa acestui club. Este normal sa ma bucur ca ne-am calificat noi și nu era normal sa ma bucur daca se califica Dinamo pentru ca sîntem rivali și nu pot sa ma bucur de succesul unor rivali”, a subliniat Stoica.
Întrebat daca patronul FC Steaua, Gigi Becali, da dovada de un entuziasm exagerat, Stoica a precizat: „Poate sa faca ce vrea, este patronul echipei în care a bagat milioane de dolari. Îl costa foarte mult distracția asta. Ma bucur ca pentru el nu mai este doar o distracție. Nu știu cine ar putea sa țina mai mult la Steaua decît o face el. Chiar demonstreaza acest lucru. De ce sa nu spere pîna la urma. Daca anul trecut era sa eliminam Liverpool, și cu un arbitraj corect în retur ar fi trebuit sa se întîmple acest lucru, de ce sa nu speram? Eu sînt mai ponderat, dar cred ca și eu sper în sinea mea. Sper sa cîștigam și Liga Campionilor. Orice se poate”.
Mediafax