Ştiristul Valentin Butnaru prezintă quiz-showul The Wall
în fiecare dimineaţă, de luni până vineri am în spatele meu wall-ul (ecranul) de la Observator, iar acum a apărut provocarea supremă, The Wall- Marele Zid. Viaţa mea s-a schimbat complet în numai câteva zile, am cunoscut oameni pentru care am un deosebit respect profesional şi pe care nu mă aşteptam să îi întâlnesc atât de repede şi într-un asemenea context. Echipa Monei Segall este extraordinară şi mă bucur să pot face parte din acest proiect. The Wall este pentru mine o oportunitate, o provocare şi o responsabilitate”, a declarat Valentin Butnaru.
Valentin a studiat, printre altele, la Şcoala de Artă Bucureşti, secţia actorie, ocazie cu care a lucrat, la începutul carierei, în lumea filmului. De şapte ani este prezentator de ştiri, ultimii cinci fiind parte din echipa Observatorului. Domeniul entertainment-ului nu îi este deloc străin. A experimentat postura de host, prezentând alături de Teo Trandafir un show realizat de o reţea naţională de posturi locale. Pe lângă ştiri şi divertisment, Valentin este trainer la Intact Media Academy şi jucător profesionist de squash (vicecampion naţional pe echipe în anul 2017), fiind unul din promoterii acestui sport în România.
Creat de LeBron James, celebrul jucător NBA, alături de Maverick Carter (SpringHill Entertainment) si Andrew Glassman (Glassman Media) împreună cu Universal Television Alternative Studio şi distribuit de Endemol Shine Group, The Wall este un format care ţine publicul într-un suspans incredibil, un quiz-show în care e nevoie de mai mult decât un răspuns corect; este nevoie de o relaţie specială între participanţi pentru a putea câştiga premii ce le vor schimba viaţa. O combinaţie între quiz-show, noroc şi strategie, acţiunea este plasată într-un decor impresionant şi interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Emoţiile ajung la o intensitate incredibilă pe măsură ce bilele roşii şi verzi cad de-a lungul zidului, determinând câştiguri impresionante sau pierderi uriaşe.