Ştirile PRO TV Premiul de excelenţă NAB
– Ce reprezintă premiul de excelenţă NAB pentru Ştirile PRO TV?
Au fost patru campanii importante prin care Ştirile PRO TV au încercat să sensibilizeze atît oamenii de rînd, dar mai ales autorităţile. Ne onorează şi ne bucură acest premiu în egală măsură. Pe lîngă ”România, marea defrişare”, eu am lucrat la o continuare a ”Tu ştii ce mai face copilul tău?”, de data aceasta la şcoală. Toate campaniile cred că s-au bucurat de succes. Aceste campanii au adus un suflu nou în presa românească şi în societate. Au fost o noutate pentru România şi s-au bucurat de audienţă bună. Ne-a bucurat însă foarte mult feedback-ul din partea societăţii. S-au primit zeci de mii de mesaje, s-au oferit soluţii, s-au mobilizat oamenii. E cel mai important lucru.
– Cînd ai început seria reportajelor despre defrişare, la ce rezultat sperai?
Speram la o implicare mai mare a autorităţilor: ministerul Agriculturii, ITRS, Romsilva, poliţie etc. Din nefericire, aceste instituţii sînt greu de mişcat, implicate pînă în măduva oaselor în dezastrul din pădure. Au fost zone în care nu s-a mai tăiat o perioadă, au căzut cîteva capete, s-a modificat Codul silvic, dar cei care taie pădurea din asta trăiesc, aşa că e greu să-i convingi să nu mai intre cu drujba sau cu toporul în pădure. Din nefericire, am rămas tot pe ultimul loc la capitolul împăduriri. Ne trebuie aproape o sută de ani ca să reîmpădurim ce s-a tăiat în ultima vreme.
– Te mai ”iubesc” primarii? Apropo de asta… ai mai fost în Fîstîci?
Am mulţi primari ”prieteni”. Mai ales prin Moldova. Şi sînt total deschis şi dedicat acestor prietenii. Cît despre Fîstîci, lucrurile sînt cam în aceeaşi stare. Şcoala de acolo se pare că a primit un acoperiş, dar lucrurile s-au oprit din nou. Cred că se vor schimba ceva generaţii pînă cînd copiii vor avea parte de o şcoală normală. Tocmai de aceea noi spunem: ”România, te iubesc!”. În curînd, veţi vedea o poveste despre Roşia Montană. Este o poveste reală, o radiografie a ceea ce se întîmplă şi este în acest moment acolo, în mijlocul Apusenilor.
– Cum mai merge activitatea… de tătic?
Mă specializez. De exemplu, am învăţat şi redescoperit melodii pe care nu le-am mai auzit de vreo 25 de ani, cu melci, fluturi şi tot felul de gîngănii. Mami e specialista, dar nici eu nu mă las. Muzică bună, care prinde. Am noutăţi şi la rubrica ”Ştiaţi că…”. De exemplu, termometrul rezolvă constipaţia, iar legănatul pe picioare adoarme pe toată lumea. Mai puţin pe bebeluşi!
Cînd Ştirile PRO TV schimbă lucruri
Premiul de excelenţă NAB reprezintă o confirmare de excepţie pentru Ştirile PRO TV, care au demonstrat astfel că nu sînt doar o adevărată şcoală de jurnalism, ci şi un important factor de decizie în ceea ce priveşte viaţa comunităţii. Campania “Stop torturării animalelor” a determinat promulgarea unei noi legi de protecţie a animalelor, ”Tu ştii ce mai face copilul tău?” a iniţiat proiectul legislativ privind protecţia minorilor ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate. “Există viaţă după moarte” a reuşit să mărească cu 50% numărul donatorilor de organe în 2008.