Dacă plânsul emoțional este cu adevărat un fenomen întâlnit doar la oameni, atunci acest comportament ar trebui să ne aducă un avantaj evolutiv. Dar oare care să fie acela? Poate plânsul să ne ajute să ne eliberăm de stres? Devenim mai sănătoși dacă plângem? De ce plângem atât de mult în copilărie sau de ce o facem atât de rar la maturitate? Iată o parte dintre întrebările pe care toată lumea și le pune și la care cercetătorii încă se străduiesc să le găsească răspunsuri.
În cărțile lor, psihologul Robert R. Provine și neurologul Michael Trimble trec în revistă unele dintre cele mai importante teorii legate de evoluția plânsului și de rolul lui. De-a lungul timpului au existat multe speculații cu privire la scopul pe care îl servește plânsul emoțional. Problema acestor teorii este că nu reușesc să fie demonstrate în practică , tocmai din cauză că nu toți oamenii plâng ca urmare a acelorași evenimente sau sentimente.
Citește mai multe detalii despre de ce plâng oamenii, pe Descoperă.ro