Steven Spielberg va regiza un serial TV inspirat din romanul „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley
Potrivit site-ului Deadline.com, volumul „Minunata lume nouă”, publicat în 1932, a ocupat locul al cincilea în topul 1.000 al celor mai bune romane scrise în limba engleză în secolul al XX-lea, întocmit de Modern Library.
Scenariul serialului „Brave New World” va fi scris de Leslie Bohem.
Cineastul Ridley Scott intenţionează şi el să adapteze acest roman, însă într-un proiect pentru marele ecran, în care rolul principal urmează să fie interpretat de Leonardo DiCaprio.
Romanul „Minunata lume nouă” a stat la baza unor filme de televiziune, cel mai cunoscut fiind cel cu Leonard Nimoy şi Peter Gallagher, difuzat de postul NBC în 1998, însă nu a fost niciodată adaptat până acum pentru marele ecran.
Acţiunea romanului lui Aldous Huxley se petrece într-o lume ce pare perfectă din secolul al XXVI-lea, fără războaie şi fără boli, ce a atins armonia absolută printr-un control strict al naşterilor, care au loc în laboratoare, şi prin scoaterea familiei în afara legii. În acest univers neobişnuit, oamenii consumă în fiecare zi cantităţi impresionante de medicamente psihotrope, iar sexul gratuit şi amorul liber reprezintă practici curente. Lumea din această societate este împărţită în cinci caste, fiecare având rolurile ei bine definite.
Sursa MEDIAFAX