Stela Popescu, Mirabela Dauer şi Fuego, invitaţii lui Dan Negru la “Te pui cu blondele?”
Va fi o seară specială în care, pe lângă confruntarea pe teme de cultură generală dintre cei trei artişti şi cele 50 de blonde, în platoul emisiunii se vor face mărturisiri interesante.
Stela Popescu povesteşte că “a desenat” singură casa de vacanţă pe care a construit-o la mare, în staţiunea 2 mai, în anul 1990, dar şi că este prima prezentatoare a Festivalurilor de la Mamaia şi Braşov. Mirabela Dauer va povesti amănunte incredibile despre Dan Spătaru, pe care l-a considerat fratele ei. De asemenea, Fuego mărturiseşte că ştie să picteze şi că a fost tentat, la un moment dat, să treacă la religia catolică. “Am condus un an şi jumătate corul de la biserica catolică de la Piaţa Muncii şi acolo am cunoscut mulţi oameni frumoşi. În perioada aceea a existat un moment când am vrut să trec la religia catolică…”, a povestit el. De asemenea, Fuego – pe numele său real Paul Surugiu – va fi provocat de către blonde să facă o poezie despre ele până la finalul emisiunii.
Foto: Antena 1 – Gabriela Arsenie
Întrebarea-vedetă va veni în această ediţie de la Cristian Ţopescu, unul dintre cei mai mari ziarişti şi comentatori sportivi din România, care le va adresa invitaţilor şi blondelor deopotrivă o întrebare din cariera proprie.