Anda Ioana Arsintioaia Cheche una dintre concurentele care urcă diseară pe scena X Factor, are 14 ani, este din Bucureşti şi mărturiseşte că toată lumea o întreabă dacă este româncă. Anda a fost abandonată la naştere şi adoptată de cei care îi sunt şi astăzi părinţi: ”Părinţii mei care m-au adoptat încă de la naştere sunt români, deci şi eu mă consider româncă. Altfel, nu ştiu exact ce gene am, pentru că cine m-a născut m-a abandonat în spital”.
Concurenta, care este susţinută în culise de părinţii ei, dar şi de Vlad Drăgulin şi Mihai Bendeac, recunoaşte că are mari emoţii înainte să urce pe scena X Factor. La final însă va înfrunta o reacţie neaşteptată din partea juriului: ”Eşti ca o bombă cu ceas”, îi spune Ştefan Bănică.
Cum se va descurca Anda Ioana Arsintioaia Cheche pe scena X Factor şi care va fi reacţia juriului după ce ea interpretează piesa ”Seven Nation Army”, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena 1, în cadrul marii premiere X Factor.