Ştefan Bănică şi Iulia Vîntur prezintă al optulea sezon Dansez pentru tine

05 10. 2009, 00:00

Ştefan Bănică

Music-hall
În paşi de dans

– Ce ne poţi dezvălui din culisele noului sezon?
„Dansez pentru tine” a devenit o emisiune de tradiţie, tocmai prin
faptul că a reuşit să-şi păstreze atuurile şi principiile după care
s-a construit show-ul în România. Aşa că am plăcerea să lucrez cu
aceeaşi echipă valoroasă cu care am ajuns împreună la al optulea
sezon. Campania „Jos pălăria!” este binevenită, pentru că în
această ediţie concurenţii vor lupta pentru eroii din viaţa lor,
pentru cei care au făcut tot ce le-a stat în putinţă să aibă o
viaţă decentă, în măsura posibilităţilor lor.

– Cine sînt oamenii din echipa acestui show în faţa cărora ai
spune tu „Jos pălăria!”?
Deja am spus „Jos pălăria!” în
faţa unităţii echipei de la „Dansez pentru tine”, „Jos pălăria!” în
faţa baletului, a orchestrei, a juriului şi, nu în ultimul rînd, a
celor care ne urmăresc de patru ani încoace, în fiecare vineri. –
Concurenţii vor avea şi un nou stil de dans, dedicat lui Michael
Jackson.

– Tu vei interpreta vreo melodie din repertoriul
megastarului?
Am convenit să introducem acest stil de
dans în memoria lui Michael Jackson ca un modest omagiu pentru
imensa moştenire artistică pe care ne-a lăsat-o. Nu pot să vă
răspund la această întrebare acum, chiar dacă aş şti, pentru că îmi
doresc să fie o surpriză.

– Dacă tot vorbim de interpretări, ce momente artistice
pregăteşti?
Mă voi axa pe music-hall mai mult în acest
sezon, aducînd puţină teatralitate mo­men­telor artistice, dar vom
promova şi piese noi, cum ar fi „Ho, ho, ho”, piesa pe care am
compus-o şi care este soundtrack-ul filmului cu acelaşi nume, pe
care l-am filmat cu MediaPro Pictures şi care va avea pre­miera în
cinematografe pe 26 noiem­brie. De asemenea, această piesă este
inclusă pe noul meu album de Crăciun, care va fi lansat în
curînd.

Show-ul
care schimbă vieţi

– Mulţi dintre concurenţii de la „Dansez” revin
în show, fie că fac parte din baletul emisiunii, fie că susţin pe
altcineva. De ce crezi că se întorc aceşti oameni?

Pentru că, de-a lungul celor 7-8 săptămîni, cît stau împreună, se
leagă relaţii, prietenii, iar unii, într-un fel, devin dependenţi
de atmosfera care se creează în platou, devin con­ştienţi de faptul
că au devenit nişte persoane cunoscute, care şi-au ajutat se­menii
şi, probabil, simt nevoia să-şi împăr­tăşească experienţa şi celor
nou-veniţi.

– Cea mai mare satisfacţie pe care ţi-a dat-o această emisiune
pînă acum?
Faptul că în patru ani am putut pune umărul
împreună cu colegii mei la schimbarea în bine a vieţilor unor
oameni, pentru că am putut ajuta mulţi copii talentaţi fără
posibilităţi materiale.

– Dacă ar fi să dansezi pentru un caz, în afara concursului, ce
melodie ai alege şi… cine ar fi partenera ideală?

Acum, în momentul acesta, aş dansa pe Righteous Brothers –
„Unchained Melody”, cu Elwira Duda, dacă Mihai Petre n-are nimic
împotrivă. Şi, dacă are, n-o să mai dansez pe „Unchained Melody”,
dar tot cu Elwira am să dansez!

– Cum se descurcă prichindeii tăi la capitolul
„dans”?
Bine, Ştefan chiar are talent, iar Violeta
dansează pentru ea însăşi închizînd ochii şi neinteresînd-o
asistenţa.

Iulia Vîntur
Eleganţă… „jos pălăria!”

– Ce fel de rochii vei purta în noul
sezon?
Vor fi în acord perfect cu spectacolul pe care îl
oferim celor de acasă, în fiecare vineri. Elegante, spectaculoase,
delicate, simple sau sofisticate, în funcţie de fiecare ediţie, de
dansurile săptămînii, de costumele concu­ren­ţilor şi ale lui
Ştefan. În emisiune, fiecare detaliu vestimentar, accesoriu, fie el
cît de mic, este foarte bine gîndit de stilista noastră, Eniko
Szanto, pe mîinile căreia ne lăsăm cu încredere şi căreia îi
mulţumesc. Ea are grijă ca toţi cei care apar în emisiune să aibă
cele mai potrivite ţinute. E o muncă foarte grea, sînt sute de
costume într-un sezon.

– |n faţa căror oameni din echipa show-ului ai spune „Jos
pălăria!”?
Sînt atît de mulţi, ar trebui să am sute de
pălării. Toţi cei din echipă sînt foarte impor­tanţi în realizarea
acestui show. E un puzzle în care fiecare piesă e importantă.
Altfel, nu avem acel rezultat final, tabloul complet, pe care
tele­spec­tatorii îl văd la televizor. Totuşi, aş vrea să am o
pălărie mare pe care să o aplec în faţa producătorului acestei
emisiuni, Mona Segall. Ea este motorul vital al întregului
proiect.

– Cum vor fi concurenţii din acest sezon nou? I-ai
cunoscut?
Sînt oameni simpli de la care vom avea multe
de învăţat. În primul rînd, sînt oameni cu suflet mare care au
curajul de a-şi deschide sufletul în faţa tuturor şi care ştiu să
spună sincer „mulţumesc”. Sînt oameni care recunosc valorile
adevărate, pe care le preţuiesc. Pentru ei, familia este cea mai
importantă, aşa cum pentru fiecare dintre noi ar trebui să
fie.

Schimbări de sezon

– Va exista un nou stil de dans dedicat lui Michael
Jackson. Dacă ai alege tu melodiile, care ar fi primele trei?
Este felul nostru de a ne arăta recunoştinţa, aprecierea faţă de
cel mai mare artist al timpului nostru – Michael Jackson. În acest
fel, spunem „Jos pălăria!” în faţa acestui om care ne-a lăsat o
moştenire inegalabilă în lumea muzicii şi a dansului. E greu să
aleg doar trei piese. Michael ne-a arătat că fiecare piesă de-a sa
poate naşte o coregrafie memorabilă. Mi-ar plăcea să descopăr noi
coregrafii pe „Thriller”, „Beat It”, „Remember the time”…

– Dacă ai dansa cu Marius pentru un caz, în afara concursului,
ce stil şi ce melodie ai alege?

„Don’t worry, be happy”! Şi am pune puţin din fiecare stil de
dans.

„Unele piese au versuri adaptate după cazurile din
concurs.
De rescrierea lor se ocupă Busu, el este poetul nostru, al
familiei. Are talent şi haz,
iar concurenţii şi coregrafii par să aibă şi mai multă inspiraţie,
putere, curaj pentru că versurile li se potrivesc de
minune”

Make-up: Claudiu Anghel;
Hair: Mihaela Geman;
Stilist: Eniko Szanto
Vestimentaţie: Victoria 46,
Trends by Adina Buzatu
Locaţie: Carol Parc Hotel