Ştefan Bănică: ”E un lucru care nu îmi place, dar mi l-am asumat când am devenit jurat”

De: Alexandra Necsoiu / 05.11.2018, 11:12
Ştefan Bănică: ”E un lucru care nu îmi place, dar mi l-am asumat când am devenit jurat”
Malina Ciarnău, Doiniţa Ioniţă, Ioana Bulgaru şi Francesca Hojda sunt cele patru concurente alese de Ştefan Bănică pentru a trece în etapa Duelurilor din ceea ce a fost, după spusele juratului, cea mai puternică grupă de fete din Bootcamp-ul ”X Factor”.

Curajoasa Anda Ioana Arsintioaia Cheche a fost cea care a deschis Bootcamp-ul din cel de-al optulea sezon X Factor într-o zi foarte specială pentru ea: ziua în care a împlinit 15 ani. ”Oricare ar fi rezultatul, va fi o zi de neuitat”, a spus Ioana, care a avut parte şi de un tort surpriză înainte de a intra pe scenă. Şi chiar dacă emoţiile s-au făcut simţite şi în interpretarea sa, ”Vrei să îşi spun e s-a întâmplat? Ce m-a surprins neplăcut astăzi a fost că nu ai fost prezentă. Nu a fost Ioana pe care am văzut-o prima dată. Ioana ce matură, cu stăpânire în voce! Ai un potenţial mult mai mare decât ce ne-ai arătat până acum”, a spus Ştefan Bănică înainte de a o invita pe Ioana să ocupe primul scaun. ”E o şansă pentru ce poţi să faci, nu pentru ce ai făcut în această seară!”, a avertizat-o juratul.

A doua concurentă a fost şi a doua sărbătorită şi al doilea scaun ocupat! Daria Cojocaru puştoaica din Craiova care vrea să cânte rock cu orice preţ şi fără să facă vreun compromis, lucru pe care mentorul său i-a mărturisit că îl amiră enorm. ”Rock-ul nu e doar un gen muzical, e mai mult! Din punctul meu de vedere este peste tot, e un mod de a trăi, pe care din momentul în care ţi-l asumi ştii şi care sunt riscurile. Iar eu red că tu mergi pe acest lucru asumat, deşi eşti foarte mică. Pentru mine e şocant cum apari, cât eşti de mică şi ce scoţi din tine!”, i-a spus Ştefan Bănică, apoi i-a oferit Dariei cel de-al doilea scaun.

Fosta câştigătoare ”Next Star” Isabela Pămparău mărturiseşte că o grupă puternică nu o sperie, ci o stimulează. ”Nu vreau să câştig doar pentru că celelalte fete au avut o zi proastă, sunt o fire foarte competitivă”, a spus Isabela, care a avut parte şi de câteva sfaturi de la prietena ei din copilărie, Teodora Sava, cea care anul trecut a trăit şi ea aceleaşi emoţii pe scena ”X Factor”. Cu atât mai mult a avut nevoie de sprijin cu cât un eveniment tragic a răvăşit-o în ziua care ar fi trebuit să îi schimbe viaţa. ”Vărul meu, alături de care am copilărit a murit în străinătate. Iar în timp ce eu sunt aici, el este înmormântat. O să mă gândesc la el, cred că doar aşa o să pot transmite mesajul melodiei. Este dureros, dar cred că trebuie să lăsăm oamenii care mor să se ridice la Cer”, a spus Isabela, care a ales în memoria lui melodia ”The Prayer”, a lui Celine Dion.

”La un moment dat voi avea nevoie de această perseverenţă a ta, nu aş vrea să scap nimic din ceea ce ar putea deveni câştigătoarea X Factor”, i-a spus Ştefan Bănică, astfel că Isabela a ocupat cel de-al treilea scaun din Bootcamp, mărind presiunea pentru fetele care urmau.

”Mălina Ciarnău este o apariţie care îţi rămâne pe retină, este specială, modul ei de a interpreta este foarte personal”, a spus Ştefan Bănică despre ocupanta cel de-al patrulea scaun. La fel ca în audiţii, Mălina a reuşit să îi surprindă pe juraţi cu lejeritatea din interpretare. ”A fost absolut spendid, merci frumos pentru moment, a fost splendid!”, i-a spus Carla’s Dreams. La fel de încântat, mentorul Mălinei i-a oferit cel de-al patrulea scaun. ”Acum începe jalea! Avem nişte voci foarte apropiate”, a spus Ştefan Bănică gândindu-se la celelalte şase concurente care urmau.   

Italianca Bianca Moccia, semifinalistă la Sanremo, nu i-a făcut nici ea treaba mai uşoară lui Ştefan Bănică. ”Problema mea este ce se va întâmpla, pentru că scaunele sunt ocupate, dar fiecare aveţi câte un atu important şi foarte personal”, a spus juratul. Daria a fost cea care s-a ridicat de pe scaun pentru a-i lăsa locul Biancăi. ”Nu mi-a plăcut de la bun început, de când am intrat la X Factor, poziţia aceasta de a alege în Bootcamp. E un lucru care nu îmi place, dar pe care se pare că mi l-am asumat când am devenit jurat. În această seară parcă a fost mai greu decât în alţi ani”, a mărturisit Ştefan Bănică.

Spela Jezovsek a intrat pe scenă fără pantofi şi fără emoţii. ”Şi dacă nu reuşesc să obţin un scaun, pentru mine oricum este o experienţă minunată!”, a spus tânăra de 18 ani din Slovenia care i-a purtat pe cei patru juraţi într-o poveste. ”Ea poate fi şi actriţă, e o combinaţie extrem de interesantă, are o explozie puternică şi te poate lua în lumea ei, acesta este avantajul Spelei”, a spus Ştefan Bănică.

”Doamnelor şi domnilor, acesta a fost un moment artistic! Chiar dacă nu a fost perfect, a fost un moment de artă!”, a spus încântat Carla’s Dreams, iar Horia Brenciu a întărit: ”Până acum, am văzut concurenţi, acum am văzut o artistă!”. ”Spela reprezintă noul, iar concurenta pe care o va ridica reprezintă un cântat bun, dar clasic, care nu cred că se va duce în altă zonă”, a spus Ştefan Bănică, anunţând că Spela va lua locul Biancăi Moccia.

Francesca Tozzolino, cea despre care Ştefan Bănică a spus încă din audiţii că o vede în finală, a intrat pe scenă în ciuda unei răceli care i-a afectat. ”Ar putea să fie şansa mea, dacă nu o să am nişte emoţii de nu mai pot face nimic. Eu pun accent pe ceea ce pot să transmit, degeaba cânţi bine dacă o faci mecanic. Până la urmă, despre asta e vorba în muzică”, a spus Francesca, ştiind cât de greu îşi poate controla sensibilitatea.

”E cea mai puternică grupă din istoria X Factor din categoria aceasta de vârstă. Dacă aş putea, aş pune încă trei scaune… Sunt copii de 14-15 ani, eu nu mă pot juca, e destinul lor”, a mărturisit juratul, pus în dificultate. Iar dacă Francescăi nu a putut să nu îi ofere unul dintre cele patru scaune, mai greu a fost să decidă în locul cui va rămâne aceasta. În cele din urmă, Isabela Pamparău a fost cea care s-a ridicat.

Doiniţa Ioniţă, fosta câştigătoare Next Star, este foarte sigură pe ea, conştientă de talentul pe care îl are şi îşi doreşte foarte mult să-şi mai împlinească un alt vis – acela de a câştiga X Factor. Adolescenta din Râmnicu Sărat a cântat la evenimente precum Festivalul de Film de la Cannes, la Săptămâna Modei din New York, se mândreşte cu faptul că poate atinge patru octave pe claviatură, dar spune nu se va lăsa până nu va ajunge să le poată atinge pe toate opt. ”Vreau să fiu cea mai bună şi să iau un loc pe scaun”, a spus hotărâtă Doiniţa, care a ales o piesă în albaneză care i-a pus în evidenţă fiecare dintre calităţile sale vocale.  

”Fără îndoială că eşti un fenomen vocal, dar tu eşti sclava propriei tale voci. Acolo, la fetele de pe scaun, am văzut mult mai multă emoţie”, a spus Horia Brenciu, contrazis însă de Ştefan Bănică, juratul care a mărturisit să a fost impresionat de alegerea Doiniţei. Ca urmare, aceasta a ocupat locul ocupat de Anda Ioana Arsintioaia Cheche.

Francesca Hojda, singura concurentă de care Doiniţa Ioniţă a mărturisit că se teme, a venit însoţită de celebra sa familie. ”Încerc să nu mă gândesc la finală, judec ca un om care respectă o prestaţie”, a spus Ştefan Bănică după ce a anunţat că Francesca va rămâne. Preţul a fost însă locul celeilalte Francesca, cea care a parasite Bootcamp-ul X Factor de anul acesta. ”Ai un timbre exceptional, îmi placi foarte tare şi îmi este foarte greu. Oricare dintre aceste decizii mă va întoarce pe dos la noapte”, i-a mărturisit Ştefan Bănică.

Ultima concurentă a serii, Ioana Bulgaru sau ”Dumnezeul carismei”, cum i-a spus Mihai Bendeac, le-a dat emoţii tuturor celor patru fete care ocupau scaunele în acel moment. Ioana a fost adusă în faţa juraţilor de către Vlad Drăgulin, într-o rochie albă şi în picioarele goale, fără să scoată un sunet. De la primele acorduri ale muzicii s-a dezlănţuit însă şi a reuşit să îi lase pe toţi cei prezenţi fără replică. ”Nu pot decât să te aplaud, la doar 14 ani… Crede-mă că nici la altă vârstă nu există vreo actriţă care să face ceea ce faci tu. Dacă eu eram regizor la teatru, tu mâine erai angajată, cu carte de muncă”, a spus în cele din urmă Ştefan Bănică, care a ales să o ridice de pe scaun pe Spela, concurenta care l-a cucerit complet pe Carla’s Dreams.  

Astfel, Malina Ciarnău, Doiniţa Ioniţă, Ioana Bulgaru şi Francesca Hojda sunt cele patru concurente pe care Ştefan Bănică pariază pentru finala ”X Factor” de anul acesta. Fetele se vor duela însă şi doar două dintre ele vor ajunge în Gale.

 Anul acesta Horia Brenciu, juratul care a câştigat sezonul al şaptelea, va fi mentorul Grupurilor, Ştefan Bănică va avea grupa de fete sub 24 de ani, Delia pe cea de adulţi, iar Carla’s Dreams va avea echipa de băieţi sub 24 de ani.

În fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, fiecare jurat trebuie să aleagă cei mai buni concurenţi şi să îi aşeze pe cele patru scaune pe care aceştia le vor avea la dispoziţie pe scenă. Un concurent nu este însă salvat după ce a fost invitat să ia loc, ci poate fi oricând ridicat dacă mentorul grupei consideră că altcineva a fost mai bun, astfel că tensiunea va fi la cote maxime până în ultima clipă.

Delia, Horia Brenciu. Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams vor alege componenţa perechilor care vor intra apoi la Dueluri. Astfel, doar jumătate dintre aceştia vor trece în etapa următoare, cea a Galelor Live.

Lor li se adaugă şi un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul ediţiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa Galelor Live, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finalişti, se califică în etapa Galelor următorul clasat.

Tags: