Ştefan Bănică: „Am o femeie care mă iubeşte!”

17 10. 2014, 11:00
Actor, compozitor, interpret, regizor, moderator tv, cu o carieră de peste 25 de ani, Ştefan Bănică este unul dintre cei mai complecşi şi iubiţi artişti din România. A susţinut mii de concerte în ţară şi în străinătate, stabilind adevărate recorduri în România prin concertele sale de Crăciun.
 
A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 de exemplare, premiate cu 5 discuri de aur şi 2 de platină. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film şi teatru şi nenumărate alte premii şi distincţii vin în completarea palmaresului impresionant al artistului. Sâmbătă, juratul „X Factor” împlineşte frumoasa vârstă de 47 de ani.
 
 
Foto: Gabriela Arsenie – Antena 1
 
 
„Consider că fiecare vârstă are frumuseţea ei. Trăiesc în prezent, iar regretele nu-şi au locul, pentru că nu ar aduce decât dezechilibru. Aşa cum am mai spus, atâta timp cât spiritul rămâne tânăr şi încă există copilul din tine, atunci există tinereţe” a mărturisit rock-starul de la „X Factor”, care a continuat: „În altă ordine de idei, sunt un tată fericit, am doi copii minunaţi, o am pe mama lângă mine,  am o femeie care mă iubeşte şi pe care o iubesc şi o profesie care îmi umple sufletul, care îmi dăruieşte şi mă face să dăruiesc. Şi vorba cântecului: „Ãsta-s eu”!”. 
 
La zi aniversară, colegii săi de la „X Factor” au numai gânduri frumoase pentru artist. „Ştefane, la mulţi ani, îţi doresc să fii sănătos, împlinit, iubit, fericit şi… căsătorit! Atât am avut de zis”, i-a urat diva Delia.
 
Nici showman-ul Brenciu nu s-a lăsat mai prejos: „Dragul meu Stefan, venirea ta de anul acesta in juriul de la „X Factor” a constituit pentru mine o adevarată surpriză. Te urmăresc de multă vreme şi eşti o inspiraţie şi o bucurie pentru mine. Epitetele ar putea să umple pagini întregi, în ceea ce te priveşte, dar nu cred că e momentul cel mai potrivit să ţi le înşir acum. Pe 18 octombrie, la ceas aniversar, 40+ (ce coincidenţă fericită cu titlul albumului meu) îţi urez ca drumul tău sentimental să fie presărat de multă, multă dragoste. Pe plan profesional, dincolo de reţeta tradiţională de Crăciun plină de succes, am o mare rugăminte la tine: te rog să nu te superi anul acesta, când voi câştiga „X Factor”! La mulţi ani, al tău coleg, Horia! P.S.: Îţi multumesc încă o dată pentru cântecul pe care mi l-ai dedicat în timpul filmărilor, “Nu există în lumea asta Brenciu ca al meu!”.