Stefan acuza jocurile de culise

Apropo.ro / 03.06.2004, 11:52
Stefan acuza jocurile de culise
Președintele clubului Ceahlaul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, susține ca echipa nemțeana va retrograda în Divizia B, în urma unor jocuri de culise. "M-am resemnat. Știam ca sîntem propuși pentru retrogradare chiar dupa meciul cu Brașovul. Iar dupa ce

Președintele clubului Ceahlaul Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, susține ca echipa nemțeana va retrograda în Divizia B, în urma unor jocuri de culise.

„M-am resemnat. Știam ca sîntem propuși pentru retrogradare chiar dupa meciul cu Brașovul. Iar dupa ce se va termina campionatul, voi putea arata cele doua mesaje pe care le-am primit pe telefonul mobil, din partea unor oameni de fotbal. Aceștia m-au înștiințat înca de acum doua luni de zile ca Ceahlaul era bagata «în calculator» ca fiind echipa care sa retrogradeze la finalul sezonului. Banuiam ca se va ajunge la așa ceva, dar voi face tot posibilul sa revenim la anul în Divizia A”, a declarat conducatorul gruparii din Piatra Neamț.

Gheorghe Ștefan a menționat ca motivul pentru care s-a declarat un contestatar vehement la adresa sistemului de conducere a fotbalului românesc, și în special la adresa arbitrilor, a fost acela ca echipa sa a fost victima unor jocuri de culise. „Daca am certitudinea ca sînt furat, nu pot sa accept situația. Daca era sa retrogradam din cauza evoluției proaste, nu mai contestam nimic. Așa însa, am fost victima unor jocuri de culise”, a spus Ștefan.

La rîndul sau, directorul executiv al clubului Ceahlaul, Ioan Mironaș, a declarat ca exista riscul ca echipa sa se desființeze, în cazul în care nu va mai fi sprijinita daca va retrograda. „S-ar putea ajunge și în aceasta situație odata ce vom fi retrogradați și daca nu vom mai beneficia de sprijinul nimanui”, a spus Mironaș.

Referitor la meciul cu Dinamo, programat, joi, în ultima etapa a campionatului, capitanul formației Ceahlaul a declarat ca jucatorii sînt hotarîți sa obțina punctele puse în joc. „Contam foarte mult pe sprijinul publicului și speram ca hotarîrea Ligii sa fie benefica pentru ceea ce avem noi de îndeplinit. Important este sa ne cîștigam punctele”, a declarat Costel Enache.

Totodata, elevii antrenorului Marius Lacatuș spera ca Oțelul Galați sa-și apere corect șansele în meciul cu FCM Bacau, astfel încît soarta celei de-a treia echipe retrogradata sa fie decisa doar pe teren. „Probabil ca Oțelul își va menaja o parte dintre titulari, învederea participarii la finala Cupei de sîmbata. Noi ne-am pus în locul lor și pe de o parte cred ca au dreptate sa faca așa ceva. Dar ar fi bine sa joace cu cea mai valoroasa echipape care o au la dispoziție, în ideea ca spiritul fair-play-ului sa se mențina pîna la finalul campionatului”, a adaugat Costel Enache.

Pentru a-și asigura locul în Divizia A și în urmatoarea ediție de campionat, Ceahlaul trebuie sa cîștige în fața echipei Dinamo, iar FCM Bacau sa nu obțina cele trei puncte la Galați.

Mediafax