“State de România”, sfârşit de poveste…

Apropo.ro / 24.05.2010, 00:00
“State de România”, sfârşit de poveste...
Aventurile familiei Potcovaru se apropie de final. Un final neaşteptat, cu multe răsturnări de situaţie. Ultimele episoade dezleagă misterele ivite de-a lungul serialului şi lămuresc multe dintre încurcăturile apărute.

State Potcovaru devine în acelaşi timp şi tată, şi bunic, însă
problema apare atunci când Lilica uită de toate promisiunile făcute
şi vrea cu orice preţ să păstreze copilul. Relaţia dintre Thierry
şi Andreea îi va lua prin sur­prin­dere pe telespectatori, pentru
că fiica fostului primar Popeangă ia o de­c­i­zie foarte serioasă
legată de viaţa ei. Ultimele secvenţe ale serialului s-au filmat în
studiourile MediaPro din Buf­­tea sub o ploaie măruntă şi un cer
întunecat. Fiecare cadru s-a încheiat cu îmbrăţişări între actori
şi echipă. „Orice final este trist. Am petrecut atâta vreme alături
de aceşti oameni, care au făcut parte din viaţa mea câteva luni
bune, încât întâlnirile noastre erau deja o obişnuinţă”, a declarat
Dana Rogoz. Ultima zi de filmare a fost la fel de emoţionantă şi
pentru Octavian Strunilă, interpretul lui Stiven. „E greu pentru că
te desparţi atât de personaje şi de poveste, cât şi de echipă.
Pentru unii dintre noi era a treia oară când ne luam rămas-bun de
la această poveste şi, cu toate că ar fi trebuit să fie mai uşor,
uimitor, emo­ţiile au fost şi mai mari”, a decla­rat el. Deşi a
fost plină de trăiri cât se poate de intense, ziua s-a încheiat pe
un ton optimist, actorii şi echipa primind un tort mare de
ciocolată. În plus, mulţi dintre ei urmează să continue această
poveste, în noile aventuri care-i aşteaptă pe State, Flacăra şi ai
lor.