Starul „The Walking Dead”, Melissa McBride, nu va mai juca în spinoff-ul serialului
Melissa McBride, actrița care a interpretat-o pe Carol încă de la începutul dramei cu zombi „The Walking Dead”, nu va juca în spin-off-ul care nu are încă un titlu.
„Melissa McBride a dat viață unuia dintre cele mai interesante, reale, umane și populare personaje din „The Walking Dead”. Din păcate, ea nu mai poate participa la spinoff-ul anunțat anterior axat pe personajele Daryl Dixon și Carol Peletier, care va fi produs și filmat în Europa în această vară și va avea premiera anul viitor. Mutarea în Europa a devenit inacceptabilă din punct de vedere logistic pentru Melissa în acest moment. Știm că fanii vor fi dezamăgiți de această veste, dar universul „The Walking Dead” continuă să crească și să se extindă în moduri interesante și sperăm să o revedem pe Carol în viitorul apropiat”, a declarat AMC într-un comunicat miercuri.
Actrița a jucat-o pe Carol încă de la episodul pilot „The Walking Dead” cu un rol recurent din primul sezon. Surse apropiate proiectului spun că McBride, după ce a aflat de locația de filmare din Europa, a decis să nu meargă în străinătate. Seria emblematică „The Walking Dead” s-a filmat în Atlanta de peste zece ani. Aceleași surse spun că se discută despre alte oportunități pentru Melissa McBride și personajul ei Carol.
Foto: outnow.ch
CITEȘTE ȘI: Moses J. Moseley, cunoscut pentru rolul din „The Walking Dead”, a murit. Actorul avea 31 de ani
„Fear The Walking Dead” va avea un al optulea sezon, cu premiera anul viitor