Starul dansului mondial Sergei Polunin este invitatul special TIFF 2021

De: Ana Obretin / 17.06.2021, 13:15
Starul dansului mondial Sergei Polunin este invitatul special TIFF 2021

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească pe 29 iulie, de la ora 20.30, la Castelul Bánffy din Bonțida, în cadrul unui eveniment cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecția documentarului „Dancer” (r. Steven Cantor), o incursiune emoționantă în viața sa tumultuoasă, potrivit unui comunicat remis Apropo de organizatori.

Biletele pentru cele două evenimente au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro. Sergei Polunin va susține și un masterclass la TIFF, detaliile urmând a fi anunțate în curând.

Născut în 1989, în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o.

În 2019, a dansat alături de balerina Alina Cojocaru în „Romeo și Julieta”. Cea mai populară apariție a sa este cea din videoclipul în care dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, care a devenit viral și a adunat peste 29 de milioane de vizualizări pe YouTube.

În ultimii ani, Sergei Polunin s-a remarcat și în lumea filmului, în producții precum „Murder on the Orient Express” (r. Kenneth Branagh), „Red Sparrow” (r. Francis Lawrence) și „The White Crow” (r. Ralph Fiennes).

Supranumit și ,,băiatul rău al baletului mondial”, din cauza stilului său rebel, a plecărilor intempestive din companii de balet renumite – prima a fost chiar London Royal Ballet, la doar 21 de ani – și a declarațiilor controversate, Polunin este protagonistul unui documentar revelator, „Dancer” (r. Steven Cantor), proiectat la TIFF pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Continuarea documentarului, „Dancer II”, va fi semnată de Anton Corbijn.

Show-ul „Sergei Polunin Up, Close and Personal”, pe care spectatorii din România vor avea ocazia să-l vadă pe 29 iulie, de la 20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, va debuta cu proiecția „Bolero”, un performance coregrafic în care capodopera lui Ravel capătă o nouă dimensiune prin mișcările renumitului dansator, amplificate de efectele vizuale realizate de artistul  Teun van der Zalm. Ross Freddie Ray semnează conceptul și coregrafia spectacolului. Seara va continua cu „Sacré”, un spectacol bazat pe „Ritualul primăverii”, al lui Igor Stravinski, și inspirat din stilul dansatorului Vaslav Nijinski, în viziunea coregrafică a artistei japoneze Yuka Oishi. Lupta constantă dintre emoție și rațiune, tema centrală a spectacolului care a făcut înconjurul lumii, dezvăluie multiplele straturi ale personalității lui Polunin, oferind publicului ocazia de a-l descoperi, prin intermediul mișcărilor, ca dansator și creator, dar mai ales ca om. La final, Sergei Polunin va participa la o discuție cu publicul și va oferi detalii din culisele parcursului său artistic spectaculos și atipic.

Organizatorii TIFF anunță că, în conformitate cu reglementările în vigoare și luând în considerare numărul de locuri la evenimentul din 29 iulie, de la Castelul Bánffy din Bonțida, va fi permis doar accesul persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii evenimentului si al persoanelor care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii evenimentului. Documentele necesare pentru acces sunt: adeverința de vaccinare sau care certifică rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen (pe hârtie sau pe telefon) și un act de identitate.

Biletele și abonamentele pentru ediția a 20-a au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

CITEȘTE ȘI: Filme de Alexander Nanau și Radu Jude, printre nominalizările la premiile Gopo 2021

Actorul Costel Constantin – premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo

„La Gomera”, marele câştigător la Gala Premiilor Gopo 2020

Foto: APFR