Stare ciudata

de Raluca Blanaru

Trebuie sa fii convins de ceva ca sa poți credeÂ… trebuie sa știi cu siguranța ca nu te înșeli în nici o privința, nici cel mai mic detaliu nu trebuie lasat sa îți produca dubiiÂ… trebuie sa ai convingerea ca știi totul despre ceea ce vrei sa crezi.

Eu sunt sigura de acest lucru, deci cred în el, sunt convinsa ca trebuie sa cunoști aceste reguli, deci cred în ele.

Multe ipoteze aș mai putea debita, din care sa derive altele și continuând așa, mi-aș umple capul cu întrebari.

Cam asta gândeam eu în drum spre casa de la școala, posibil sa fi trecut pe lânga persoane cunoscute și sa nu fi fost îndestul de atenta încât sa le și salutÂ…Cu acest risc, totuși, am continuat sa cuget la ideile care ma duc pe aripile altor lumi, cum ar fi cea a Â…culorilor. Da! Oare culorile nu sunt doar niște iluzii optice ale oamenilor, poate de fapt lumea este alb-negru, sau unicromata, dar noi oamenii o vedem sau vrem sa o vedem colorata! Orice e posibil!

Ajung și în dreptul unui semafor la care am așteptat mult timp, iar semnul roșu continua sa ramâna aprins. Deodata, vad o persoana în vârsta care se aventureaza și trece pe „interzis”. Poate se grabea sau poate nu mai avea rabdare, dar nu conteaza atât de mult motivul pentru ca mai important este faptul ca o mașina cu viteza nebuna a refuzat sa opreasca în favoarea pietonului nervos. Deci, am fost martora la un accident, unul pe care nici macar nu l-am conștientizat, întrebarile despre existența ma preocupau prea mult.

Priveam, dar nu vedeamÂ… Pare imposibil, dar așa mi s-a întâmplat! Doamna ranita încerca sa îmi faca semn sa o ajut, caci mașina vinovata, mai mult sau mai puțin, a „binevoit” sa paraseasca locul accidentului. Nici mie nu mi-a venit sa cred ca am raspuns cerinței ranitei și am ajutat prin a o ridica și prin a chema mașina salvarii, mașina care se afla parcata în fața unei cofetarii. Am ajutat ca doamna sa fie transportata la spital, dar mai întâi a trebuit sa-l ajut pe șoferul salvator sa înțeleaga ca sanatatea cetațenei ranite e mai importanta decât un ecler cu frișca.

Fericita ca am ajutat societatea mai mult sau mai puțin, îmi continui drumul cu speranța ca nu se va mai întâmpla altceva care sa ma „trezeasca” iarași din starea mea ciudata.