Staicu nu mai este patron

20 11. 2004, 16:42
Dinel Staicu și-a retras sprijinul acordat clubului Universitatea Craiova, în urma Adunarii Generale a acționarilor, care a avut loc, joi, transmite corespondentul MEDIAFAX. În aceste condiții, acționar majoritar a ramas Consiliul Local al Primariei Craiova, care

Dinel Staicu și-a retras sprijinul acordat clubului Universitatea Craiova, în urma Adunarii Generale a acționarilor, care a avut loc, joi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În aceste condiții, acționar majoritar a ramas Consiliul Local al Primariei Craiova, care deține acțiuni în valoare de patru miliarde de lei. Însa, pîna pe 25 noiembrie, cînd Consiliul Local va decide eventualitatea acordarii unui sprijin pentru Universitatea Craiova, tot Dinel Staicu se va ocupa de echipa. Pentru ca Universitatea sa primeasca susținerea Consiliului Local este necesar votul favorabil a 18 din cei 27 de consilieri.

Dinel Staicu s-a întîlnit, joi, cu reprezentantul primarului Antonie Solomon, consilierul Petre Gongu. „Am ajuns la concluzia ca nu mai sînt dorit de nimeni la Universitatea Craiova. Poate este mai bine așa, oricum voiam de mult sa ma retrag. Am ales aceasta data, de 18 noiembrie, deoarece este la jumatatea campaniei electorale și am vrut sa le forțez mîna celor care conduc Craiova. Am condiționat sa aleg aceasta data, altfel nu se putea. M-am înțeles în a ceda echipa cu tot ce aparține – autocar, sediul clubului, jucatori -municipalitații, iar eu am preluat drepturile de televizare pe un termen nelimitat, pîna cînd îmi voi amortiza investiția de șase milioane de dolari. Am discutat cu jucatorii, le-am dat asigurari ca nu vor avea probleme. În caz contrar, ei vor fi liberi sa plece oriunde vor. M-am înțeles și cu cei de la Primarie pentru a nu le micșora salariile”, a spus Staicu, care a menționat ca, daca Primaria nu se implica, ar fi fost nevoit sa nu introduca echipa pe teren la meciul de sîmbata cu Dinamo.

Dinel Staicu a precizat ca va decide în iarna soarta jucatorului Mihaița Pleșan. „Fotbalistul Mihaița Pleșan îmi aparține și în iarna voi decide daca-l voi opri pentru Universitatea sau îl voi vinde în strainatate”, a precizat Staicu.

De asemenea, Staicu a spus ca va cumpara un loc în Divizia B. „Daca în urma cu doua saptamîni spuneam ca ma voi retrage definitiv din fotbal, ceea ce s-a întîmplat în acest timp m-a ambiționat mai mult și voi cumpara un loc în Divizia B, voi aduce cei mai buni tineri din țara și de la anul voi ataca promovarea”, a completat Staicu.

Consilierul local Petre Gongu a afirmat ca Primaria intenționeaza sa preia întregul pachet majoritar al clubului Universitatea Craiova. „Am luat la cunoștința de tot ceea ce dorește domnul Staicu, iar acum trebuie informați primarul și Consiliul Local. Exista intenția de a prelua întregul pachet majoritar, însa, pîna pe 25 noiembrie, nu putem da mai multe detalii. Oricum, avem acceptul domnului Staicu ca pîna pe 10 ianuarie 2005 sa trecem toate actele de la firma dînsului la a noastra. Speram ca pîna la acea data sa numim o noua conducere a clubului, dar și sa gasim jucatori cu care sa scapam de retrogradare, acesta fiind obiectivul pentru retur. Vom încerca sa discutam cu fiecare jucator în parte și speram ca ne vom înțelege”, a precizat Gongu.

Fotbalistul Zeno Bundea spune ca dorește sa ramîna la Universitatea, însa nu în orice condiții. „Îmi doresc sa ramîn la Craiova, însa nu în orice condiții. Nu cer majorare de salariu și vreau ca înțelegerea pe care o am sa fie respectata. În caz contrar, atît eu, cît și alți jucatori vom pleca de la Universitatea”, a precizat Bundea.

Mediafax