Staicu i-a propus o înțelegere lui Gane

04 02. 2005, 11:04
Patronul clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a declarat ca i-a propus atacantului Ionel Gane sa achite gruparii din Banie suma de 30.000 de euro, în schimbul ridicarii suspendarii de zece etape dictate împotriva sa, transmite corespondentul MEDIAFAX. Staicu a afirmat

Patronul clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a declarat ca i-a propus atacantului Ionel Gane sa achite gruparii din Banie suma de 30.000 de euro, în schimbul ridicarii suspendarii de zece etape dictate împotriva sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Staicu a afirmat ca daca Gane ar fi acceptat propunerea, Universitatea ar fi retras plîngerea împotriva sa, ceea ce ar fi dus la ridicarea suspendarii. „Gane a refuzat și a spus ca oricum nu o sa ne dea nici un ban, deoarece Liga îi va da dreptate”, a explicat Staicu.

Comisia Federala pentru Statutul Jucatorului a decis, pe 25 ianuarie, încetarea contractului între Universitatea Craiova și atacantul Ionel Gane și suspendarea jucatorului pentru zece etape, sancțiune valabila din momentul în care jucatorul semneaza o înțelegere cu un alt club. De asemenea, Gane este obligat sa restituie gruparii oltene 20.000 de dolari, reprezentînd 50 la suta din suma primita din contract.

Meciul amical pe care Universitatea Craiova ar fi trebuit sa-l dispute, miercuri, în Antalya, împotriva echipei a doua a clubului german SV Hamburg, a fost anulat, antrenorul Pavel Badea dorind sa-și menajeze jucatorii în vederea partidei de joi, cu Slavia Praga. „Cred ca meciul cu Slavia Praga este cel mai important din acest turneu și am dorit sa-i menajez pe jucatori. Sînt de parere ca în partida cu Slavia Praga voi vedea care este adevaratul potențial al jucatorilor, mai ales al celor nou-veniți”, a spus Badea.

Tehnicianul Universitații a afirmat ca a ajuns la un acord cu atacantul sîrb Borislav Stevanovici pentru transferul acestuia la gruparea din Banie și a menționat ca l-ar putea folosi cel puțin o repriza în partida cu Slavia Praga.

Clubul Universitatea Craiova a cedat gruparii FC Caracal dezlegarea pentru jucatorul Romeo Padureț, potrivit președintelui divizionarei B, Jean Nițulescu.

Mediafax