Patronul clubului Universitatea Craiova, Dinel Staicu, a declarat, vineri, ca ar putea renunța la serviciile atacantului camerunez Jeremie Njock, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Chiar daca voi fi nevoit sa aduc un jucator mai scump din punct de vedere al transferului, dar și al contractului, cred ca vom renunța la Njock”, a spus Staicu.
Oficialul gruparii craiovene a precizat ca atacantul camerunez „era focarul de indisciplina din lotul Universitații”. „Va aduceți aminte episodul din toamna, dinaintea meciului cu Poli AEK? Am încercat sa-l aparam, însa atunci cînd a spart geamul și s-a taiat la brațe a facut-o intenționat pentru a nu juca. Se suparase pe un coechipier care, dupa antrenament, i-a turnat puțina apa în ghete”, a subliniat Staicu.
Antrenorul Universitații, Pavel Badea, a declarat ca daca Jeremie Njock nu se va prezenta la antrenamentele formației craiovene, va cere suspendarea acestuia pîna la finalul contractului care expira în 2007. „Nu trebuie sa toleram asemenea gesturi de indisciplina. Ce se va întîmpla în cazul în care îl vom ierta pe Njock? Probabil ne vom pune tot lotul în cap”, a afirmat tehnicianul.
Site-ul oficial al clubului Mons a anunțat, saptamîna trecuta, ca Jeremie Njock a semnat un contract pe doua sezoane și jumatate cu gruparea belgiana. Atacantul camerunez nu s-a prezentat, luni, la reunirea echipei Universitatea Craiova.
Mediafax