Stacy Keach – „În închisoare, ceea ce nu te ucide te face mai puternic”

În ciuda unui defect din naştere, gura de lup, în urma căruia a rămas o cica­trice pe care o ascunde şi acum cu mus­taţa, Keack şi-a urmat visul de deveni actor. După un debut fulminant, alege­rile lui ulterioare au fost considerate de critici o imensă risipă de talent, în con­di­ţiile în care toată lumea se aştepta să devină următorul cel mai mare actor american. S-a îndreptat spre televiziune dar, tocmai cînd se bucura de suc­ces cu rolul din serialul ”Mike Hammer”, a fost prins cu cocaină pe ae­ro­portul din Londra. Perioada de detenţie i-a folosit, ca sursă de inspi­raţie, 20 de ani mai tîrziu, cînd a ajuns directorul închisorii din ”Prison Break”…

– Cum v-aţi caracteriza personajul din ”Prison Break”?
Henry Pope este un tip sensibil. Este căsătorit de 40 de ani şi îşi iubeşte foarte mult soţia. Şi pentru că aceasta este îndrăgostită de India, Henry se hotărăşte să îi ofere cadou un Taj Mahal în miniatură, pentru construcţia căruia apelează la ajutorul lui Michael Scofield. Iar asta cred că spune multe despre el. Nu este clasicul director dur, este foarte sensibil. Crede cu tărie în reabilitarea deţinuţilor, nu este de acord cu pedepsele dure şi este sincer interesat de soarta prizonierilor. Ceea ce, pînă la urmă, poate părea neobişnuit pentru un director de închisoare.

– Cum a fost prima zi de filmare în închisoarea Joliet?
Toată lumea vorbea despre cît de înspăimîntător este acest loc. Eu n-am comentat însă nimic. În comparaţie cu Reading, unde am fost eu închis, Joliet e minunată, e un fel de club de la ţară.

– În 1984, aţi fost condamnat la 9 luni de închisoare pentru deţinere de droguri. Cît de mult v-a inspirat directorul închisorii în construirea rolului din ”Prison Break”?
Foarte mult. E interesant, directorul de atunci al închisorii Reading, Brian Hargrove, seamănă destul de mult cu Pope: amîndoi sînt foarte preocupaţi de soarta deţinuţilor şi cred cu tărie în reabilitarea acestora. Hargrove avea mereu grijă să ne spună cît de important este să luăm deciziile corecte, să ne umplem timpul cu gînduri şi fapte pozitive. Îşi pierduse unul dintre fii şi-mi amintesc că mi-a vorbit foarte mult despre moartea puştiului. Prin comparaţie, cred că relaţia dintre Pope şi Michael este un fel de relaţie tată-fiu, asemănătoare cu a mea cu Hargrove.

– Ce diferenţe sînt între închisoarea unde aţi fost dvs. şi cea din serial?
Joliet este foarte diferită, este un mediu mult mai deschis. Celulele din Reading nu aveau gratii, ci uşi puternice de metal; nu aveam ferestre, ci doar nişte mici crăpături prin care nu reuşeai să vezi lumina soarelui. În celule, nu existau toalete, ci doar nişte găleţi de plastic. Celulele erau atît de mici încît, dacă stăteai pe pat şi îţi întindeai braţul înainte, puteai atinge zidul.

– Cît de mult te schimbă experienţa închisorii?
Cred că îţi permite să îţi reevaluezi priorităţile în viaţă. Şi mai este şi un test de voinţă. Nu mai ştiu cine a spus că ceea ce nu te ucide te face mai puternic. Aşa e şi cu închisorile. În fiecare zi, ai parte de situaţii limită, din momentul în care te trezeşti dimineaţa şi pînă cînd mergi la culcare: nu ştii dacă vei supravieţui acelei zile, aşa că eşti mereu cu ochii în patru, veghezi mereu. Îmi amintesc că, în timp ce eram în închisoare, am început prima oară să mă gîndesc serios la întemeierea unei familii. Mi-a prins bine. Acum sînt căsătorit de mai bine de 20 de ani şi am doi copii minunaţi.

– Ce înseamnă pentru cariera dumneavoastră rolul din ”Prison Break”?
A sosit la momentul potrivit. Eu filmez, în medie, cam două zile pentru un episod, aşa că îmi rămîne suficient timp liber. Acum, de exemplu, tocmai m-am întors din Noua Zeelandă, unde mă implic în diverse campanii umanitare. Aşa că mă bucur că am timp să fac şi altceva, dar să şi filmez.

©2007 Twentieth Century Fox