St. John

Daca m-ar fi întrebat cineva care este cea mai buna adaptare cinematografica dupa John Le Carre aș fi raspuns fara ezitare – „The Spy Who Came in from the Cold”. De o saptamâna încoace nu mai sunt așa de sigur.

The Constant Gardener, tradus inițial la noi, hodoronc-tronc, „Gradina secretelor” și mai apoi, complet eronat, „Prietenie absoluta” (titlul celei mai recente carți Le Carre) este filmul pe care îl aștept de asta-vara, când a fost lansat tiptil la americani, înainte de a fi proiectat la Mostra venețiana, și care ajunge în fine și pe ecranele mioritice, nițel dupa Craciun. Poate ca pare inutil de menționat, dupa introducerea pe care tocmai ați citit-o, dar așteptarea a meritat cu prisosința. Iar cei care se așteapta la un film clasic de spionaj, dat fiind numele autorului (în continuare unul dintre cei mai subestimați scriitori contemporani, demn urmaș al lui Graham Greene și un om care nu scrie – și despre care nu se scrie – suficient de mult) vor fi probabil surprinși de denunțul furios și trist al marilor corporații care-și bat joc cu zâmbetul pe buze de oamenii nefericiți, denunț împachetat savant într-una din cele mai frumoase povești de dragoste din istoria recenta.

Daca ne gândim ca ultimele adaptari dupa le Carre (inteligentul „Russia House” și satiricul „Tailor of Panama”) n-au avut defel impactul meritat și daca ne gândim la alegerea cel puțin curioasa a regizorului (Fernando Meirelles, autor a dinamitei braziliene „Cidade de Deus”), atunci „The Constant Gardener” devine o surpriza binevenita. Montat cu sufletul la gura și filmat în ton cu destinele personajelor (Londra posaca, albastru metalizat, Africa cumplit de frumoasa și neînchipuit de cruda), jucat de la stralucit în sus (Ralph Fiennes, Rachel Weisz, Hubert Kounde, Bill Nighy, Pete Postlethwaite, Danny Huston) și acompaniat de partitura lirica a lui Alberto Iglesias, filmul lui Meirelles e o calatorie fragmentata catre o destinație inevitabila, de la opening-ul fantomatic și pîna la finalul devastator emoțional.

Apropo de final – încercați sa nu ratați insertul semnat de Le Carre din post-generic; e posibil sa vi se înmoaie genunchii, dar e și mai posibil sa-mi dați dreptate: „The Constant Gardener” e unul din cele mai bune filme ale anului.

Andrei Cretulescu