Spovedania lui Loti
Ladislau Boloni sustine ca fotbalul aratat de „nationala” noastra este mai scazut decît cel de acum 5 ani. Antrenorul lui Sporting Lisabona considera ca vina pentru aceasta situatie, precum si pentru nivelul redus al echipelor de club, îl reprezinta modul catastrofal în care sînt crescuti si perfectionati jucatorii si antrenorii.
Campion al Portugaliei, Boloni spune ca în România nu este nici cea mai mica preocupare ca exemplele bune din Occident sa fie depistate si urmate
Acum exact un an, pe banca „nationalei” României statea un antrenor în care o tara întreaga îsi punea mari sperante. Un om care mergea în fiecare zi la biroul sau de la FRF, zabovea acolo aproape întotdeauna mult mai mult chiar decît presedintele respectivului for, gîndind la proiecte de viitor. Un om care luase în mîini viitorul unui fotbal bolnav si care dadea senzatia ca stie exact ce terapie sa aplice. Fiind si doctor pe deasupra.
12 luni mai tîrziu. Boloni e acelasi om muncitor, serios, cu o mentalitate deprinsa în anii petrecuti în Franta, dar nu numai. Si acum vine zilnic la birou, si acum lucreaza la fel de mult, si acum face planuri de viitor. Numai ca pentru altii, care au fost suficient de destepti sa priceapa ca un astfel de om reprezinta garantia succesului. Si acum, cînd Sporting e campioana, vine la club la ora 9. Desi cu o seara înainte a fost petrecere mare tocmai la Porto, de unde a ajuns acasa pe la 3 dimineata, desi ar putea sta foarte bine sa se odihneasca. Coboara din masina pusa la dispozitie de club, un Jeep Cherokee negru si alearga practic spre biroul sau. Îsi cere scuze ca nu poate da nici un interviu în acel moment pentru ca e invitat la o emisiune la RTP, televiziunea portugheza, si trebuie sa se pregateasca. Brusc îsi duce mîna în par: si-a adus aminte ca si-a uitat acasa cureaua de la pantaloni. Si cravata? Da, cravata e în masina. Fixeaza ora de întîlnire pentru mai tîrziu si pleaca. Nu înainte de a cauta descumpanit cheile masinii, aflate, ca din întîmplare, în buzunarul de la pantaloni.
Dupa-amiaza, acelasi scenariu. Aceeasi viteza. Diferenta e ca el a fost cel care, de data asta, a apelat telefonul reporterului. „Am ajuns mai devreme. Puteti veni, ca sa cîstigam ceva timp?”. A promis un interviu amplu, despre fotbal si viata si vrea sa se tina de cuvînt. Cîti antrenori români ar fi sunat ei pe telefonul unui ziarist, bucurosi ca au la dispozitie mai mult timp pentru interviu? Poate ca nici unul. Sau poate prea putini. Dar poate ca nici unul, sau poate prea putini, vor ajunge sa cîstige campionatul în Portugalia.
Domnule Boloni, ramasesem la fotbalul românesc. Cum explicati ca într-un an dezastruos pentru echipa nationala, avem în strainatate mai multe performante ca niciodata? Boloni si Niculae campioni în Portugalia, Lucescu în Turcia, Chivu în Olanda, Adrian Ilie în Spania, cum e posibil acest paradox?
Nu-l uitati pe Mutu, care a avut un sezon foarte bun în Italia desi a retrogradat. E un paradox, asa-i. Dar si un semn ca familia asta a fotbalului românesc produce valori si în momente grele. Si e bine ca se vorbeste despre ea în Europa. Se vorbeste deci despre fotbalul românesc. Numele n-au importanta, important e ca fotbalul românesc în general sa continue sa fie reprezentat în lumea buna. Dar nu sînt de acord cu ce ati spus mai devreme.
Adica un an dezastruos. Eu nu merg chiar asa departe. Nu e chiar un dezastru. Ce sa mai zica Olanda în situatia asta? Sigur ca bine nu este, dar daca învatam din chestia asta tot e un cîstig. Dezastrul începe abia atunci cînd stam cu mîinile în sîn si credem ca totul a fost o fatalitate. Asta într-adevar e dezastru.
Pe unde se afla acum fotbalul românesc în raport cu celelalte tari din Europa, sa zicem?
Normal ca e mai jos decît acum 5 ani de exemplu. La nivelul echipei nationale, pentru ca eu cred ca la nivelul echipelor de club tot acolo sîntem. Si asta numai pentru ca nu ne-am calificat. Dar nu pot sa nu constat ca în continuare fotbalul românesc se bucura de un respect deosebit în strainatate. Cel putin în Portugalia toata lumea vorbeste frumos despre fotbalul românesc si cei care îl conduc. Dar aici e vorba, repet, de echipa nationala. Nu pot sa nu constat altfel ca fotbalul pe plan mondial s-a schimbat foarte mult, a devenit practic o industrie, iar eu cred ca noi am ramas la nivelul de acum 15 ani.
Ce ar trebui sa facem noi si nu facem?
Va dau numai doua exemple. Formarea jucatorilor si formarea antrenorilor. Si într-o situatie, si în cealalta, e un dezastru.
Le luam pe rînd?
OK. Deci formarea jucatorilor. Pai, ea la noi nu exista. Sigur ca ar putea fi o explicatie. Pe vremea mea, antrenorii de la copii primeau un salariu bun, din care pe puteau sa traiasca linistiti si normal ca puneau mai multa pasiune în ceea ce faceau. Acum nu mai au acest salariu de la stat si gîndul lor e în alta parte decît unde ar trebui. Dar asta ar trebui sa preocupe oamenii care pot lua decizii. Nu e suficient sa platesti bine sau foarte bine un antrenor de la echipa mare, daca la nivelurile inferioare e saracie. E ca si cum eu mi-as face o casa si as face un acoperis excelent, dar de fundatie nu mi-ar mai pasa. Casa aia o sa cada odata si-odata.
Deci a trebui mai multa atentie la baza?
Evident, dar aici ne lovim de cealalta problema. Eu cred ca în România sînt acum foarte putini oameni care sa stie exact ce trebuie facut.
„Formarea jucatorilor si antrenorilor e un dezastru”
Dumneavoastra cum ati fi rezolvat aceasta problema?
Eu daca ramîneam în România cred ca împreuna cu presedintele Mircea Sandu as fi încercat o revalorizare a meseriei de antrenor. Eu am asistat o data la o sesiune de examene la Scoala de Antrenori si m-am îngrozit de ceea ce am vazut acolo. Am vazut asa-zisi candidati care prezentau lucrari facute de altii, poate chiar de examinatori, de fapt de cele mai multe ori de examinatori, nu pe gratis, evident. Si-atunci, unde ajungem? Sau am vazut la proba practica niste candidati, nu dau nume acum ca oricum nu conteaza, care venisera în costum si cravata si jonglau cu mingea astfel îmbracati. Astia sînt antrenorii cu care vrem noi sa formam tineri jucatori? Imposibil. Si au mai existat abuzuri în acest sens.
Adica?
Cum e posibil, de exemplu, ca jucatorii intenationali sa primeasca un carnet de antrenor dupa ce joaca un anumit numar de meciuri în echipa nationala? Chiar si de categoria a treia, tot e un abuz. Si eu am primit acest carnet, deci n-o spun din invidie sau altceva. Pur si simplu asta cred, ca nu e normal. Cei în cauza ajung sa creada despre ei ca sînt buni si ca nu mai au nevoie de altceva ca sa progreseze. Eu daca as avea un baiat, nu cred ca l-as da pe mîna unui astfel de antrenor care n-are nici o pregatire. Chiar fost coleg cu mine, care a cîstigat Cupa Campionilor Europeni odata, demult. Ce sa-l învete? Sa-i povesteasca de meciurile lui? Multumesc frumos, dar un copil nu creste, nu evolueaza cu asa ceva. Lui trebuie sa-i spui ce sa manînce, cum sa manînce, cum sa se pregateasca în asa fel încît sa se dezvolte fizic, si asa mai departe.
Si ce s-ar putea face?
Eu discutasem în acest sens cu presedintele Mircea Sandu, dar ca sa fiu sincer înca din acel moment vedeam greutatile pe care trebuie sa le depasim. Eu intentionam sa propun ca toate diplomele de antrenor existente sa fie reevaluate. Sa vedem daca toti cei care au o diploma o si merita. Eu nu vreau sa spun acum ca Halagian de exemplu nu este antrenor. Sau Dinu. Sau altii. Cei care au demonstrat practic ca merita sa se numeasca antrenori, sa se numeasca. 30, 40, 50 poftim, dar ceilalti? Ceilalti sa fie testati si sa fie îndreptati apoi spre ce pot sa faca. Unii la nivel de copii, altii mai sus, la nivel de juniori, altii si mai sus, la nivel de mare performanta. Dar testarile astea sa fie facute cu maximum de seriozitate, nu pe interese, ca altfel n-ajungem nicaieri.
Nu exista interes
E modelul francez, nu?
Da, este, pentru ca e modelul pe care eu îl cunosc cel mai bine. Si tocmai de aceea cred eu, francezii au cea mai buna retea de copii si juniori din lume. Modelul francez îl stiu eu. Poate ca nu-i cel mai potrivit în România. Bine, sa vina cineva si sa-mi spuna altul, care se preteaza la materialul uman pe care-l avem noi aici. Ei, dar si aici e o problema. Fotbalul românesc n-are nici o legatura cu cel de dincolo.
În ce sens n-avem contacte? Se vede suficient de mult fotbal de afara.
Daca ma uit la televizor la meciuri nu înseamna ca am contact. Contactul este cînd ma duc la un alt club, vad, ma informez, ma duc la un curs, la altul. Pe vremea cînd eram selectioner, la un birou federal am propus sa trimitem si noi antrenorii din campionat la cluburile mari de afara si m-am angajat ca la întoarcere eu sa le pun întrebari în asa fel încît sa ne dam seama cum Dumnezeu procedeaza aia care sînt mai destepti ca noi. Strîngeam astfel informatii din mai multe parti, vedeam care pot fi aplicate în România, pentru ca nu toate pot fi aplicate, si treceam la treaba.
Si ce vi s-a zis?
Evident s-a pus problema banilor. Ca nu exista bani. Eu am facut atunci, pe loc, un calcul. Am presupus ca pentru o astfel de actiune sînt necesari 1000 si ceva de dolari, hai sa zicem 2000. Un bilet de avion, un hotel acolo, nu neaparat de 5 stele ca nu trebuie sa stai la 5 stele ca sa faci o treaba bine, o diurna si cam atît. Pentru un antrenor poate ca-i mult, desi eu cred ca merita sa faca el acest efort. Dar pentru un club? Vine cam zero virgula nu stiu cît la suta din buget. Nu e mare lucru. Ca sa nu mai vorbesc ca putem gasi si alte mijloace. Avem atîtia baieti pe-afara. E Moldovan la Nantes, care e un club mare si are si o scoala de copii celebra în Franta. E Chivu la Ajax, si stim cu totii ce înseamna Ajax. E Ilie la Valencia, e Lucescu la Istanbul, uite acum sînt eu aici. Nu cred ca daca se apela la ei n-ar fi dat o mîna de ajutor. Nu cred. Dar stiti ce raspuns am primit?
Ce raspuns?
Mi-a zis un presedinte de club, nu vreau sa-i dau numele, dar era atunci în Biroul Federal. De parca nu pleca tot în România, iar respectivul, repet, membru în Biroul Federal, nu trebuia sa aiba grija de întreg fotbalul românesc. Altcineva mi-a mai dat un exemplu, tot un presedinte. Mi-a povestit cum echipa lui era în turneu în strainatate, alaturi se pregatea o echipa mare din Occident, cu un antrenor la fel de mare, iar al lui în loc sa se uite, din curiozitate macar, statea si juca rummy cu fotbalistii. Si m-a întrebat ce folos sa-l trimita afara.
De cînd sînteti la Sporting a venit vreun antrenor român sa se documenteze aici?
Nici unul. Eu aici sînt de un an, dar înainte am stat 8 la Nancy. Iar Lucescu la fel, a stat atîtia ani în Italia. Si nici la el n-a fost nimeni. A, ba da, a fost cineva.
Cine?
Eu. Cînd era la Brescia am mers de mai multe ori acolo ca sa vad ce si cum.
„La noi, sefii au senzatia ca stiu totul”
Va putea vreodata fotbalul românesc sa ajunga la nivelul de acum al celui mondial?
Poate ca da. Poate ca va veni o zi cînd si problemele noastre financiare se vor rezolva si atunci va fi mult mai bine. Problema e ca nu stiu exact unde va ajunge fotbalul mondial atunci. Nu vedeti care e tendinta? E o industrie în care fiecare ramura stie foarte bine ce are de facut. Sectorul comercial, sectorul marketing, sectorul de merchandising, sectorul de comunicare, sectorul tehnic.
Si la noi?
La noi nu prea exista nimic din toate astea. Una, ca la noi nu prea sînt bani la cluburi ca sa fie angajati tineri priceputi în astfel de domenii, si doi, cred ca asta ar deranja foarte mult pe presedintii de cluburi, care n-ar mai putea sa faca ei totul de unii singuri. Asta e mentalitatea la noi. Înainte sa se ia o hotarîre, trebuie întrebat seful, chiar daca el habar n-are cu ce se manînca un domeniu. Dar daca e întrebat, ramîne cu senzatia ca se pricepe si ca tot ce spune el e bine, chiar daca e o tîmpenie.
Nu credeti ca escaladarea preturilor în fotbal e un pericol?
Ba da, absolut. Uitati-va numai ce se întîmpla în Germania sau Anglia, cu televiziunile care dau faliment, uitati-va ce se întîmpla cu cluburile mari din Italia care au datorii mari si asa mai departe. Toate astea sînt o consecinta a cresterilor fabuloase a sumelor ce se învîrt în fotbal.
Sînt corecte sumele astea?
Eu sînt un om care am trait si voi trai din fotbal si pentru fotbal. Dar am curajul sa spun ca nu e corect ca eu, care pot da o pasa de 35 de metri exact în piciorul unui coechipier ori pot marca un gol din lovitura libera, sa fiu platit mai bine decît un medic care salveaza vieti. Dar daca stau si ma gîndesc cîte alte domenii îsi trag resurse din fotbal, sau depind de fotbal, încep sa mai înteleg. Uite, de pilda, cred ca ProSportul va avea de suferit din cauza faptului ca nationala nu merge la Mondiale.
Apropo de Mondial, veti tine cu Franta?
Probabil ca da. As fi tinut din toata inima cu România, dar asa voi tine cu Franta. Dar voi tine si cu Portugalia. Sper doar sa nu joace una cu cealalta. Atunci, cred ca voi tine cu Franta.
Sursa: www.prosport.ro