Regizorii Marian Crişan şi Iulia Rugină au prelucrat această idee în două filmuleţe amuzante, în care „fanaticii” filmelor sfârşesc mai mult sau mai puţin rău.
„Ideea a fost să filmăm nişte declaraţii despre dispariţia unui cinefil înrăit care şi-a dat duhul din cauza vizionării excesive de filme. Sper ca asta să nu descurajeze spectatorii fanatici de la TIFF… „, spune Marian Crişan despre spotul în care Luminiţa Gheorghiu, Adrian Titieni, George Piştereanu şi Alina Grigore deplâng dispariţia prematură a unui cinefil plecat înainte de vreme dintre cei vii din prea multă dragoste de filme.
Spotul a fost realizat după un scenariu de Anca Yvette Grădinariu, imaginea este semnată de George Dăscălescu, iar montajul – de Tudor Pojoni. „Am încercat să facem ceva comic cu mijloace puţine. Şi mi-a făcut plăcere să lucrez cu câţiva actori excelenţi şi o echipă dinamică”, adaugă Marian Crişan.