Echipa Steaua București a învins, sîmbata, în deplasare, formația Sportul Studențesc, scor 2-1 (0-1), într-un meci din cadrul etapei a VIII-a a Diviziei A „Burger”.
Sportul Studențesc – Steaua București 1-2 (1-0)
Au marcat: T. Balan ’43 / Paraschiv ’59, E. Baciu ’79
Stadion: „Regie”
Spectatori: 10.000
Cartonașe galbene: Ciupe ’33, G. Bucur ’38, A. Rațiu ’68, T. Balan ’87 / Dica ’75
Arbitri: Alexandru Tudor – Nicolae Marodin, Ispas Cojocaru – Andrei Ionița
Observatori: Mircea Salomir, Alexandru Boc
Componența formațiilor:
Sportul Studențesc: Stanca – Ciupe, A. Rațiu, Dedu, L. Rusu (Varga ’86) – T. Balan, Oae (M. Nae ’82), C. Lazar, S. Stancu – Mazilu (Curelea ’72), G. Bucur. Antrenor: Dan Petrescu.
Steaua București: M. Tudor (Hamutovski ’46) – E. Baciu, Falemi (Ogararu ’65), Ghionea, P. Marin – Fl. Dumitru, Lovin (Paraschiv ’46), D. Munteanu, Dica – Dinița, Neaga. Antrenor: Walter Zenga.
Declarații dupa meci:
Dan Petrescu (antrenor Sportul): „Istoria se repeta. Toata lumea ne spune ca jucam bine, dar n-avem rezultate. În prima repriza putea fi lejer 2-0 pentru noi, Steaua n-a avut nici o ocazie și am jucat mult mai bine. Meritam sa primim un penalti, la golul doi al Stelei nu a fost corner, ci aut de poarta, iar cartonașe galbene am primit numai noi. Sper ca domnul Alexandru Tudor sa primeasca ce au primit și alți arbitri care acum conduc în Divizia B sau C. Este un baiat corect, dar atît a vazut el azi. Încep sa ma întreb daca sîntem doriți în Divizia A. Ar fi poate mai bine sa ne retragem, sa jucam în B sau în C, acolo unde am fi lasați. Ma simt atacat de arbitri, în deplasare ne fac varza, iar acasa nu ne lasa. Nu mai rezist, este cariera mea în joc. Vreau sa jucam corect, nu ca alții, așa am facut mereu și așa vom face și de acum înainte, dar vrem sa fim lasați. În România, daca vrei sa joci corect nu ești lasat. Ma bat de unul singur. Este bine ca noua generație de antrenori sa faca ceva, pe noi ne intereseaza sa jucam doar pe teren. Are Sportul valoare de memoriu împotriva arbitrajului? Sînt convins ca așa va fi pîna la sfîrșit, pentru ca n-o sa ne bage nimeni în seama chiar daca vom face protest. Nu ma gîndesc la retragere, aici sînt lasat sa-mi fac treaba, îmi place la nebunie. Daca pierdeam în fața altei echipe, eram mult mai suparat, acum este însa mai acceptabil, pentru ca Steaua joaca fotbal”.
– Întrebat daca atunci cînd a lasat sa se înțeleaga ca unele echipe nu joaca corect s-a referit la meciul Rapid-Gloria Bistrița, scor 3-1, Dan Petrescu a spus: „Nu este treaba mea sa comentez”.
Walter Zenga (antrenor Steaua): „Am cîștigat un meci foarte important. Am întîlnit o echipa care ar merita un loc mai bun în clasament. Nu am început bine meciul, însa am revenit în partea a doua și ne bucuram pentru cele trei puncte. Am evoluat împotriva unei echipe bune, care a jucat foarte frumos. Nu comentez arbitrajul, sînt parte implicata și nu vreau sa supar și mai mult un prieten. Sportul a jucat deschis. Aceasta este mentalitatea noastra, sa cîștige cine merita”.
Sorin Paraschiv (jucator Steaua): „Ma bucur pentru victoria de astazi și pentru golul marcat. M-ar bucura o convocare la echipa naționala, dar acest lucru nu depinde de mine. Mintea îmi este acum la meciul de joi, de la Sofia, care va fi crucial”.
Mirel Radoi (jucator Steaua): „A fost un meci echilibrat, frumos, dar pîna la urma valoarea și-a spus cuvîntul. Nu ma așteptam sa avem atîtea probleme, dar Sportul este o echipa buna. Nu știu cînd voi reveni pe teren. La sfîrșitul lunii o sa mai fac o rezonanța magnetica sa vad care este situația. Aș fi dispus sa îi las banderola de capitan lui Neaga daca Steaua va cîștiga toate meciurile”.
Dorinel Munteanu (jucator Steaua): „Ne bucuram ca am cîștigat astazi. Ne așteptam sa avem probleme, ne-am pregatit bine pentru acest meci, dar Sportul ne-a surprins în cîteva situații”.
Eugen Baciu (jucator Steaua): „Cele trei puncte de astazi sînt foarte importante. Am înscris, dar nu asta este important, ci faptul ca am cîștigat. A fost un meci greu, împotriva unei echipe care și-a dorit foarte mult victoria”.
Vasile Șiman (patron Sportul): „Sportul a dominat aproape tot meciul, cu excepția a vreo 10 minute, cînd Steaua a întors rezultatul. În fotbal nu cîștiga întotdeauna cel care merita. Este frustrant sa domini și sa pierzi. Daca a fost sau nu penalti este problema arbitrilor. Domnul Craciunescu este cel mai în masura sa faca o analiza”.
Gigi Becali (patron FC Steaua): „N-am avut emoții, știam ca vom rezolva meciul pîna la urma. Înainte de primul gol al nostru, am spus: «Asta-i gol», înainte de golul doi am spus: «Asta-i gol», iar jurnaliștii din jurul meu mi-au spus ca de acum o sa ma numeasca «Nostradamus din Ghencea». Nici în visele cele mai urîte nu cred ca putem pierde titlul. Nu cred ca ne pot elimina bulgarii din Cupa UEFA”.
Mihai Stoica (președinte executiv FC Steaua): „A fost un meci greu. Mai mult de o repriza nu am jucat la valoarea noastra, dar, uneori, mai cîștigi chiar daca nu evoluezi într-o maniera entuziasmanta. Nu știu cît de meritat am cîștigat, dar am cîștigat. FC Național are cele mai mari șanse la cîștigarea titlului pentru ca are cele mai multe puncte, dar cred ca și anul acesta campionatul va fi o afacere în doi, între Steaua și Dinamo. Cu ȚSKA va fi un cu totul alt meci. La Sofia, un rezultat de egalitate ne califica în grupele Cupei UEFA, aici o remiza ar fi însemnat un eșec. Ne va fi greu. Din pacate, astazi (n.r. – sîmbata) am pierdut mai mulți jucatori. Am ramas într-un singur portar, am ramas cu doi fundași centrali, care au jucat împreuna doar cîteva ore, dar sper sa ne calificam”.
Anghel Iordanescu (selecționerul reprezentativei României): „Sportul a dominat prima repriza, și-a creat ocazii, a marcat și cred ca merita un rezultat pozitiv. Steaua a revenit în joc și a marcat de doua ori, obținînd un rezultat care aduce liniște înainte de returul cu ȚSKA Sofia. Eu sper ca Steaua sa aiba o alta evoluție la Sofia și sînt convins ca pregatirea și concentrarea va fi alta. Pentru binele fotbalului românesc, sper ca Steaua și Dinamo sa se califice în grupele Cupei UEFA”.
– În drumul spre stadionul din Regie, în zona podului Constanța, autocarul echipei Sportul Studențesc a fost atacat cu pietre de cîțiva suporteri steliști, care au spart unul dintre geamuri, ranindu-l la ochi pe jucatorul Constantin Secareanu. Forțele de ordine au reținut o persoana.
– Portarul stelist Martin Tudor a fost transportat la spital, dupa ce la faza golului înscris de Tiberiu Balan s-a lovit cu capul de bara. Dupa ce a primit îngrijiri medicale, Tudor a ramas pe teren pîna la finalul primei reprize, dupa pauza fiind înlocuit de Vasili Hamutovski.
– În minutul 63 al partidei, fundașul stelist Nana Falemi a suferit o întindere la piciorul stîng, fiind înlocuit cu George Ogararu.
– Echipa Steaua a fost susținuta la acest meci de aproximativ 5.000 de suporteri, care au stat la peluza a doua și la tribuna a doua.
– Cu cîteva minute înainte de începerea partidei, spectatorii aflați la peluza întîi au fost udați de cîteva furtunuri aflate în spatele sectorului respectiv, pornite din greșeala.
– Fundașul Eugen Baciu a înscris primul sau gol pentru Steaua de la transferul de la FCM Bacau.
– Dupa ce formația Sportul a deschis scorul, galeria stelista a scandat: „Jucați fotbal!”.
– Patronul FC Steaua, Gigi Becali, a urmarit meciul de la masa presei. La partida Sportul-Steaua au mai asistat secundul echipei naționale Marius Lacatuș, tehnicienii Basarab Panduru și Ilie Dumitrescu și antrenorul echipei naționale de tineret a României, Nicolae Manea.
Mediafax