Tragerea la sorti a preliminariilor pentru Euro 2004, efectuata ieri în Portugalia, a repartizat România în grupa a 2-a, alaturi de Danemarca, Norvegia, Bosnia-Hertegovina si Luxemburg
Nimic nu-i mai excitant decît sa asisti la o reuniune a elitei fotbalului european. Surprizele te pîndesc la tot pasul.
Situat la 30 de kilometri de Porto, în localitatea Santa Maria da Feira, Europarque Congress Center este exact ceea ce-i trebuia forului continental pentru a-si tine una din grandioasele-i reuniuni. Un hangar imens, pe care nu-l poti cuprinde cu privirea, amenajat în detaliu si pazit din padurile înconjuratoare de soldati înarmati pîna-n dinti.
Organizarea exceleaza. La 8:30 punct, asa cum era programat, complexul si-a deschis portile. Functionarii UEFA au început sa roiasca peste tot. În Auditorium, încaperea care va gazdui festivitatea, se fac ultimele retusuri. Gerhard Aigner, secretarul general al UEFA, e la tribuna si îsi pregateste operatiunea tragerii efective. „Încalzeste bilele!”, glumeste cineva care rememoreaza tragerile la sorti pentru Cupa Românii din anii ’80. Lennart Johansson, batrînul presedinte al UEFA, este revarsat într-un scaun din sala. Cancerul îl macina.
Puiu s-a întors în familie
Afara, în foaier, începe sa se adune lumea. Presedinti de federatii nationale si selectioneri. Camarila fotbalului european. Se cunosc de la alte actiuni asemanatoare. Îsi strîng protocolar mîinile si schimba cîteva banalitati în timp ce sorb o cafea si gusta un piscot. Uite-l pe Iordanescu! E ca un om care a lipsit o vreme de acasa si acum s-a întors. Aici se simte ca în familie. Zîmbeste, e jovial, se cunoaste cu toata lumea. Nasu’ e lînga el. Mai sobru. Fruntea i se descreteste abia cînd se întîlneste cu „our friend Mario”, adica presedintele federatiei cipriote, Marios Lefkaritis. Chiar daca Nasu’ l-a tradat si a ales Portugalia în locul Ciprului pentru stagiul de iarna, Marios nu e suparat.
Schimb de telefoane cu Demollari
La megafoane se anunta ca e timpul intrarii în Auditorium. Pe drumul spre sala principala Nasu’ se destainuie: „N-am nici o emotie. Sînt linistit. Si ieri, la juniori, mi-am dorit grupa cu Austria, Faroe si Macedonia, si acolo am cazut. Nu-mi fac probleme”. Puiu mai întîrzie. De ce oare? Uite-l. Vine discutînd cu Morten Olsen, selectionerul danez. Se asaza lînga Mircea Sandu, dar nu ramîne prea mult timp pe scaun. Sven Goran Eriksson îi întinde mîna si trebuie sa se ridice. Selectionerul Angliei îi ureaza bun venit înapoi în tagma selectionerilor.
Trece si danezul Richard Moller-Nielsen, acum antrenorul Israelului. „Ai echipa tare, nu-mi doresc sa cad cu tine”, îi spune Puiu. Presedintii federatiilor din Grecia si Spania, Konstantinos Alexandridis si Angel Maria Villar, îl îmbratiseaza. Chiar pe scaunul din spatele lui se aseaza Sulejman Demollari. „Salut, baieti!”, spune într-o româna impecabila fostul atacant dinamovist. Puiu îi scrie pe o hîrtie numarul de telefon. Demo, vezi ca-l tine mai mult închis!
„O noua necalificare ar fi un dezastru”
Generalul e tensionat. Se citeste asta în declaratiile lui: „Nu stiu ce ne vor oferi sortii, dar trebuie neaparat sa revenim în elita. O necalificare deja înseamna foarte mult, o alta ar fi un dezastru. Acum, cu cîteva minute înaintea tragerii la sorti, mai spun o data ca trebuie sa întelegem cu totii ca este necesar sa avem o competitie interna care sa produca jucatori. Pentru asta trebuie sa avem corectitudine”. Corectitudine. Acesta este ultimul cuvînt pe care Generalul a apucat sa-l spuna înainte sa bata gongul si sa se stinga luminile.
„Seicul e racit”
În sala tragerii la sorti era foarte cald pîna sa înceapa ceremonia chiar si pentru cineva care-si lasase haina la garderoba si intrase numai în sacou. Cineva a constatat în gluma ca „astia de la UEFA n-au dat drumul la aer conditionat”. Nasu’ a reactionat prompt: „Stiau ca Seicul e racit”, a spus aratîndu-l pe Iordanescu.
Propunerea lui Mircea Sandu
Mircea Sandu a participat joi la sedinta Comisiei UEFA pentru echipe nationale, care a precedat tragerea la sorti. Discutiile s-au învîrtit în jurul golului de aur, modalitate de departajare care nu multumeste pe deplin forul continental. „Presiunea în timpul prelungirilor atîrna prea greu asupra jucatorilor si arbitrilor, iar o greseala de arbitraj cît de mica poate strica totul”, a motivat presedintele FRF. În cadrul lucrarilor au existat doua curente. Unul a fost sintetizat de Andy Roxburgh, tehnicianul scotian propunînd sa se dispute o repriza de 15 minute si abia daca nu se înscrie sa se joace si cealalta. A doua varianta i-a apartinut Mircea Sandu, care a sugerat sa se treaca direct la loviturile de la 11 metri. „N-ar fi nici o tensiune. Un meci de fotbal are 90 de minute si astfel s-ar respecta spiritul jocului”, a motivat Nasu’. Problema va fi reluata la urmatoarea sesiune.
Desfasuratorul tragerii la sorti
– prezentarea facuta de Jim Rosenthal, un star de televiziune englez;
– discursul lui Lennart Johansson;
– film cu istoria Campionatului European. În imagini au aparut, printre altii, Hagi, Mutu si Stelea;
– film cu prezentarea Portugaliei si a stadioanelor care vor gazdui meciuri la Euro 2004;
– film de prezentare a fotbalului portughez;
– Gerhard Aigner prezinta sistemul de derulare al tragerii;
– film cu prezentarea vedetei portugheze Eusebio, cel care urma sa extraga bilele;
– tragerea la sorti propriu-zisa.
Eusebio a muncit de ziua lui
Cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile, Eusebio, cel care a condus echipa nationala spre medalia de bronz la Mondialul din ’66, a împlinit ieri 60 de ani. Înainte sa efectueze extragerile, „Perla din Mozambic” a primit din partea UEFA, prin mîna secretarului general Gerhard Aigner, un tablou care-l înfatisa în mai multe ipostaze. Prezentatorul britanic Jim Rosenthal si-a permis o gluma pe seama lui Eusebio, spunîndu-i ca munceste si de ziua lui.
Manevrele lui Aigner
Tragerea la sorti a început în ordinea inversa a grupelor valorice, de la cea mai slaba la cea mai tare. Cînd a desfacut a patra bila, lui Aigner i-a cazut biletul din mîna tocmai în cosul în care le aruncase pe celelalte trei. Incidentul a provocat rumoare în sala, din sectorul ziaristilor italieni auzindu-se un „O-la-la, mister Aigner!”, lumea banuindu-l pe acest Richelieu modern ca manevreaza bilele dupa interesele UEFA. Fiindca era vorba de San Marino si de primele echipe extrase, e clar ca a fost doar un accident, dar ce se facea Aigner daca se întîmpla la capii de serie?
Sursa: www.prosport.ro