„Spider-Man: No Way Home” rămâne încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american
Filmul „Spider-Man: No Way Home”, care a avut încasări record la debutul său în America de Nord și care, cu 253 de milioane de dolari s-a situat pe locul al treilea în topul încasărilor din weekendul premierei nord-americane din istorie, rămâne încă o săptămână pe primul loc în box office-ul nord-american. Filmul a avut încasări de 81,5 milioane de dolari în weekendul prelungit de Crăciun.
„Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă/ Spider-Man: No Way Home”, care îi reunește pe regizorul Jon Watts și starul Tom Holland, este produs de Sony Columbia Pictures, care controlează drepturile pentru Spider-Man, și Marvel Studios, al Disney. Lungmetrajul lui Watts combină trei generații de filme cu Omul-Păianjen și îi include pe actorii care au interpretat anterior personajele negative Willem Dafoe („Omul Păianjen” din 2002), Alfred Molina („Omul Păianjen 2” din 2004) și Jamie Foxx („The Amazing Spider-Man 2” din 2014). De asemenea, în film joacă pe Zendaya, Benedict Cumberbatch, Jacob Batalon, Marisa Tomei, Jon Favreau și Benedict Wong.
Pe locul al doilea în box office-ul nord-american de weekend se află animația „Sing 2”, cu încasări de 23,7 de milioane de dolari. În timp ce mereu optimistul koala Buster Moon și tovarășii săi artiști se pregătesc să lanseze cea mai uimitoare extravaganță de până acum. Există totuși o problemă: trebuie să-l convingă pe cel mai retras star rock din lume – interpretat de legenda rock Bono, aflat acum la debutul său în filmele de animație – să li se alăture.
Buster (Matthew McConaughey) a transformat New Moon Theatre într-un hit local, dar Buster are ochii pe un premiu mai mare: lansarea unui nou spectacol la Crystal Tower Theatre, din fermecătorul Redshore City.
Dar, fără conexiuni, Buster și partenerii săi Rosita (Reese Witherspoon), porcul-șchin Ash (Scarlett Johansson), gorila Johnny (Taron Egerton), elefănțica timidă Meena (Tori Kelly) și, bineînțeles , provocatorul Gunter (Nick Kroll) – trebuie să se strecoare în birourile de renume mondial Crystal Entertainment, conduse de nemilosul lup mogul Jimmy Crystal ( Bobby Cannavale).
„The Matrix Resurrections” intră în weekendul premierei pe locul al treilea în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 12 milioane de dolari, o sumă mult sub așteptări.
Filmul este regizat de vizionara Lana Wachowski și este a patra parte dintr-o franciză revoluționară care a redefinit un gen. Noul film reunește vedetele originale Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss în rolurile emblematice pe care le-au făcut celebre, Neo și Trinity.
În „Matrix: Renașterea”, ne întoarcem la lumea a două realități: una, viața de zi cu zi; celălaltă, ce se află în spatele ei. Pentru a afla dacă realitatea lui este o construcție fizică sau mintală și pentru a se cunoaște cu adevărat, domnul Anderson va trebui să urmărească încă o dată iepurele alb. Și dacă Thomas… Neo… a învățat ceva, aceasta este că alegerea, deși este o iluzie, este singura cale de ieșire sau de intrare în Matrice. Desigur, Neo știe deja ce are de făcut. Dar ceea ce nu știe încă este că Matricea este mai puternică, mai sigură și mai periculoasă decât oricând. Deja vu.
Reeves reia rolurile duble ale lui Thomas Anderson/Neo, omul salvat odată din Matrice pentru a deveni salvatorul omenirii, care va trebui din nou să aleagă ce cale să urmeze. Moss o interpretează pe războinica Trinity… sau este ea Tiffany, o soție din suburbii și mamă a trei copii cu o pasiune pentru motocicletele puternice?
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în America de Nord este completat de „The King’s Man”, cu încasări de 6,35 milioane de dolari, „American Underdog”, cu 6,2 milioane de dolari, „West Side Story” (2,8 milioane de dolari), „Licorice Pizza” (2,32 milioane de dolari), „A Journal for Jordan” (2,2 milioane de dolari), „Encanto” (2 milioane de dolari) și „’83”, cu încasări de 1,76 milioane de dolari.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: „Spider-Man: No Way Home”, record de încasări istoric la debutul în box office-ul nord-american