Speculatii dezmintite in cazul Busola Connex
„Prin însași tehnologia care sta la baza serviciului, Connex, sau orice operator de telefonie mobila care ofera servicii similare, nu primește nici o informație privind locația sau identitatea utilizatorilor. Connex nu poate ști nici macar cîți utilizatori și-au activat acest serviciu”, se afirma într-un comunicat al companiei.
Tehnologia Cell Broadcast care sta la baza noului serviciu poate fi comparata cu emisia radio, ceea ce înseamna ca mesajul SMS privind locația se adreseaza tuturor celor care se afla în respectiva zona, însa ajunge numai la cei care au serviciul activat. În plus, Busola Connex poate fi activat sau dezactivat în orice moment, din meniul telefonului.
Utilitatea lui poate fi extrema în cazul cetațenilor straini care viziteaza România, al persoanelor care se deplaseaza în orașe pe care nu le cunosc, sau în cel al persoanelor care calatoresc cu trenul și afla, la momentul potrivit, în gara carui oraș se afla, precizeaza MobiFon.
„Serviciul respecta întrutotul legile țarii și prevederile ce reglementeaza piața telecomunicațiilor”, subliniaza comunicatul.
Compania amintește ca astfel de servicii sînt oferite, la nivel internațional, de numeroși operatori de telefonie mobila, precum Eurotel în Cehia, Vodafone în Germania, Era – Polonia, Aycell, Turkcell și Telsim – Turcia, Telecel – Portugalia, Vodacom – Africa de Sud, Hutchison – India, și au un rol exclusiv utilitar.
Lansat miercuri pe piața româneasca, serviciul Busola Connex ofera clienților, prin SMS, informații despre zona geografica în care se afla, precum și promoții ale unor companii situate în zona respectiva.
Președintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a afirmat, miercuri, ca mai mulți senatori au venit sa-i semnaleze și sa i se plînga în legatura cu apariția serviciului Busola, și s-au întrebat daca sînt urmariți.
Vacaroiu a precizat ca acest subiect nu a fost dezbatut de Biroul Permanent al Senatului, însa mai mulți senatori și-au manifestat „separat” nemulțumirea în legatura cu faptul ca prin intermediul telefonului mobil poate fi identificata permanent zona în care se afla.
Mediafax Business/ IT