Spectacol grandios: DRACULA – COROANA. Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Bogdan Jianu fac parte din distribuţie – FOTO&VIDEO

12 06. 2017, 12:49

Şi anul acesta, Asociaţia Culturală Lupii Albi va pune în scenă un spectacol grandios – DRACULA – COROANA, cu reevocarea mai multor momente din viata voievodul. Scenariul de anul acesta, al patrulea dintre cele prezentate pana acum la Targoviste, îi aduce în prim plan şi pe mai tinerii contemporani ai voievodului valah şi anume Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, acestia interactionand cu Vlad Dracula în scene bine documentate şi scrise de regizorul Bogdan Jianu, cel care şi interpretează rolul lui Dracula. Din distribuţie mai fac parte Ioan Isaiu, Elvira Deatcu, Vlad Miriţă, Dan Ionescu, Liviu Cheloiu, Antonia Ionescu, Ioana Farcaş etc. Spectacolul cuprinde lupte cu cai, efecte speciale, cascadorii şi multe dialoguri interactive. 

Pe lângă spectacolul, ce va avea loc în data de 19 iunie, începând cu ora 21.30, organizatorii au mai pregătit şi alte momente, menite să ţină publicul în Curtea Domnească de la Târgovişte cât mai multe ore. Astfel în seara de 16 iunie, după deschiderea oficială a festivalului, Trupele Cobzality şi Crispus, alături de Orchestra Simfonică Muntenia, vor pune în scenă un spectacol indedit de muzică şi foc întitulat sugestiv – Dansul Zmeilor, iar ziua de 18 se va închide cu un spectaculos concert de muzică folk, ce îi va aduce pe scena de la poalele Turnului Chindia pe Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Krypton şi mulţi altii. De-a lungul celor trei zile, spectatorii vor putea participa la ateliere de călărie, mânuirea sabiei, tras cu arcul, dans medieval, vor asculta poveşti istorice la foc de tabără, vor admira îndemânarea meşterilor, fierar, olar, pielar, vor asculta trupa TRUVERII cu muzică medievală, vor urmări spectacole de teatru stradal, costumaţii medievale, jocuri medievale etc. Toate se vor întâmpla în minunatul cadru al Cetăţii Târgovişte, unde nu mai puţin de 33 de voievozi şi-au lăsat amprenta. Evenimentul este organizat de Primaria Targoviste si Consilul Judetean Dambovita.

Juramantul lui Vlad Voda Dracula – Bogdan Jianu – Lupii Albi

 

LUPII ALBI – showreel

 

FESTIVALUL MEDIEVAL DRACULA  16 – 18 iunie 2017 – program:

VINERI, 16 iunie

18.00 – 23.00 – „Negustori la Poarta Cetăţii” – Târg de produse şi meşteşuguri medievale

21.00 – Deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Medieval DRACULA

21.30 – Concert – Spectacol DANSUL ZMEILOR – COBZALITY & CRISPUS

SÂMBĂTĂ, 17 iunie

10.00 – 23.00 – „Negustori la Poarta Cetăţii” – Târg de produse şi meşteşuguri medievale

11.00 – 13.00 – Ateliere tematice de mânuirea sabiei, tras cu arcul, călărie

12.00  – Spectacol stradal cu păpuşi PUNGUŢA CU DOI BANI – Teatrul STRADA Braşov

13.00 – TRUVERII – Recital de muzică medievală

16.00 – 18.00 – Ateliere mânuirea sabiei, tras cu arcul, călărie

18.00 – GARDA CETĂŢII

19.00 – Spectacol stradal cu păpuşi PINOCCHIO – Teatrul STRADA Braşov

20.00 – TRUVERII – Recital de muzică medievală

21.30 – Spectacol reevocare istorică DRACULA – COROANA – Asociaţia Culturală Lupii Albi

DUMINICĂ, 18 iunie

10.00 – 23.00 – „Negustori la Poarta Cetăţii” – Târg de produse şi meşteşuguri medievale

11.00 – 13.00 – Ateliere mânuirea sabiei, tras cu arcul, călărie

12.00 – TRUVERII – Recital de muzică medievală

16.00 – 18.00 – Ateliere mânuirea sabiei, tras cu arcul, călărie

18.00 – GARDA CETĂŢII

19.00 –  Concert muzică FOLK

Mircea Baniciu

Mircea Vintilă

Krypton – unplugged

Vladi Cnejevici

Teo Boar

Ovidiu Mihăilescu

Dan Vană

Magda Puşkaş

Rareş Suciu

Adrian Bezna.