Specialiştii atrag atenţia: Ne putem îngrăşa la loc dacă nu facem asta!
Cu toate că ne dăm silinţa să slăbim, încercând anumite diete găsite pe internet sau practicând sportul la sală sau în aer liber, constatăm că acele kilograme în plus nu se duc, iar apetitul nostru creşte în loc să scadă.
Specialiştii de la Asociaţia Română de Hipnoză ne spun că nu e suficient să depunem efort şi să ardem calorii, atâta timp cât nu am identificat cauza primordială a stresului interior, bine întipărit în subconştientul nostru, care ne provoacă să mâncăm compulsiv şi să anulăm practic multele ore petrecute în sala de forţă sau pe terenul de sport. Acest stres interior poate fi eliminat pentru totdeauna dacă folosim o metodă foarte eficientă, simplă şi la îndemâna tuturor, numită autohipnoza, cu ajutorul căreia putem să modificăm resorturile interioare care ne fac să deschidem uşa frigiderului la 12 noaptea.
Ca să scăpăm de kilogramele în plus, trebuie să operăm la nivel subconştient şi acolo să realizăm modificările necesare.
“Nu atât procesul fizic de slăbire – prin sport, alimentaţie echilibrată etc. – este greu, cât mai ales dorinţa noastră obsesivă de a “strica” tot ce am clădit până atunci. Este vorba de acel impuls al nostru de la miezul nopţii care ne ridică din pat şi ne împinge către frigider, de unde vom înmagazina, în doar 10 minute, aportul caloric pe întreaga zi următoare. Deci, problema noastră nu sunt kilogramele în plus (care pot fi date jos relativ uşor), ci acel impuls, aparent mic şi nevinovat, care ne împiedică să ajungem la obiectivul nostru. În spatele acelui impulsv mic şi nevinovat se află o cauză emoţională, o frică sau chiar o fobie care ne-a împins la momentul respectiv să o hrănim… la propriu. Cauza este întodeauna una profundă, personală, emoţională, şi de cele mai multe ori, necunoscută celui care încearcă să slăbească”, declară Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
În opinia specialistului, majoritatea oamenilor nu reuşesc să îşi menţină silueta, deoarece se concentrează doar pe un meniu echilibrat şi mişcare, însă nu privesc întreg tabloul care i-a determinat să se îngraşe şi motivele care au generat o reacţie de auto-apărare faţă de stresul interior, de angoasă, anxietate etc. “Mâncatul obsesiv-compulsiv este un rezultat, nu o cauză. Unii mănâncă în exces pentru că sunt nervoşi, deci trebuie să identifice cauza nervozităţii lor, alţii mănâncă mult pentru că se simt singuri, deci trebuie să descopere şi să rezolve factorul care-i determină să se simtă aşa”.
“Dacă factorii de stres, care au declanşat prima dată acest obicei, nu au fost descoperiţi şi rezolvaţi, omul va folosi mâncatul obsesiv-compulsiv ca răspuns la orice factor de stres. În timp, factorii de stres se vor înmulţi, iar persoanei în cauză îi va fi din ce în ce mai greu să slăbească”.
Care sunt paşii pe care trebuie să îi urmăm pentru a elimina stresul care ne îngraşă?
Oricât de mult ar slăbi cineva prin metode externe (sport, diete, înfometare, etc.) acele rezultate vor fi de scurtă durată pentru că “ceasul biologic” este deja setat la un anumit număr de kilograme la care corpul se simte excelent din punct de vedere inconştient. Acest “excelent” poate să însemne 80 de kg sau 180 de kg şi nu are nicio legătură cu greutatea dorită de către cel care vrea să slăbească.
De aceea, pentru a putea obţine rezultate stabile şi de lungă durată, trebuie să lucrăm la un nivel profund al fiinţei, să obţinem transformarea de la interior la exterior şi nu invers. Cum facem asta? Autohipnoza este de departe una dintre cele mai eficiente tehnici şi o poţi învăţa foarte uşor, într-o singură zi.
Iată cum:
– Cu ochii închişi, respiri adânc, profund de 3-4 ori şi îţi dai voie să te relaxezi, să te interiorizezi
– Imaginează-ţi un “ceas interior” care arată numărul de kilograme pe care îl ai acum
– Ajustează acest “ceas” exact cum ai face cu un ceas normal, mutând “limbile ceasului” la “ora” (adică greutatea) dorită
– Observă senzaţiile şi reacţiile interioare, emoţionale, mintale şi corporale care ar putea apărea când faci acest pas
– Menţine “acul ceasului” la nivelul dorit, la greutatea dorită şi observă cum se simte corpul tău în această nouă realitate
– Menţine această stare şi apoi, respirând profund, deschizi ochii şi revii la starea de veghe de zi cu zi.