Speak: „Nu mă consider un bărbat frumos”

De: Alexandra Necsoiu / 09.11.2018, 11:56
Speak:
Cântăreţul este victima lui Viorel Dragu în al şaselea episod din al treilea sezon al emisiunii de satiră, care se difuzează luni, 12 noiembrie, de la ora 22.00. Gazda acoperă toate aspectele posibile, de la concerte până la cât de bine arată Speak, pe care îl şi complimentează.

„Nu mă consider un bărbat frumos, dar foaie verde…Dacă zici tu acuma, na! (…) Nu că nu vreau să accept că sunt sexy, nu mă gândesc la asta. Nici nu am grijă de mine, mă ceartă întruna şi mama, şi a mea. Nu mă dau cu creme, nu folosesc nimic, nu fac nimic. Nu folosesc produse de înfrumuseţare. Am întâlnit băieţi care se dau cu mai multe creme decât femeile”, povesteşte Speak. Nu, printre aceştia nu se numără Dorian Popa, cum spera Viorel.

De concerte, Speak nu duce lipsă, dar îi place să povestească şi cum a ajuns „să cânte la mort. De 11 ani cânt şi, acum 10 ani, am cântat şi la un parastas. N-am cântat din astea de jale, ci ca la concert. Cu Velea eram: «Dragoste la prima vedere…». Noi doi fusesem la ziua tipului şi apoi, după patru zile, a murit şi probabil lăsase vorbă să vină să cânte băieţii”, e de părere Speak.