Spadacio si Fernandes au semnat cu Rapid
Constantin Zotta, directorul general al Rapidului, a spus ca fundasul central portughez Ricardo Manuel Fernandes si mijlocasul brazilian Juliano Goncalves Spadacio, ambii de la Nacional Madeira, au semnat contracte pe trei ani cu gruparea giulesteana, informeaza Prosport.
"Spadacio si Fernandes au semnat azi cu noi pe trei ani. Suntem foarte multumiti de aceste transferuri. Sunt doi jucatori pe care Peseiro i-a dorit in lot si am avut norocul ca si noi ii stiam foarte bine dupa dubla din Cupa UEFA cu Nacional Madeira. Sunt convins ca amandoi vor contribui la realizarea obiectivelor noastre din sezonul urmator, dar si in cele care vor urma", a declarat Zotta.
Din cei peste 300 de suporteri care au raspuns la intrebarea pusa de Apropo.ro in privinta demisiei lui Piturca si a alegerii unui nou selectioner, majoritatea suporterilor au fost de parere ca actualul selectioner ar trebui sa demisioneze de la carma nationalei, iar Mircea Lucescu ar fi cel mai potrivit pentru inlocuirea acestuia.
Aproape toti cei care au raspuns la aceasta intrebare, sunt de parere ca Victor Piturca ar trebui sa paraseasca conducerea tehnica a nationalei si sa lase locul unui antrenor mai tanar care sa le inspire jucatorilor o mentalitate de invingatori.
Comenteaza | trimite e-mail | trimite pe ym | printeaza |
Bancul zilei
|
Clipul zilei
|
---|---|
la un moment dat portarul Van der Saar zice: "Joc eu singur contra Romaniei…" | Cuvinte cheie: barbat autostrada masina accident viteza |
Citeste acum bancurile zilei | Vezi cele mai tari clipuri de azi |
Ai un banc bun – Trimite-l acum | Uploadeaza rapid clipul tau |