Sorina Ungureanu – Ea învîrte povestea din State de România

– La proiectele anterioare, ai împărţit scenariul cu Simona
Macovei. Cum este să continui singură această poveste
spectaculoasă?
Eu lucrez cu Simona de nouă ani, nu doar de la „Inimă de ţigan”.
Aşa că vă daţi seama că nu mi-a fost uşor cînd m-am trezit singură
cu State „pe cap”. Nu este o misiune uşoară să continui să
povesteşti viaţa unora dintre cele mai iubite personaje de ficţiune
din România.

Dar „State de România” nu este o continuare a „Reginei”. Practic,
am luat cîteva din cele mai îndrăgite personaje din „Inimă de
ţigan” şi „Regina” şi am făcut un serial nou-nouţ, cu o temă şi o
structură total diferite de serialul-mamă. De data asta, State vrea
să se facă primar şi, ca să-şi atingă obiec­tivul, se va lupta cu
vechiul şi „dragul” lui prieten proaspăt regăsit, Marcel Florentin
Popeangă (Bebe Coti­manis). Totul se întîmplă într-o comună din
România, cu toate picanteriile şi frumuseţile vieţii la ţară în
2009.

– În această nouă poveste, care dintre personaje va avea parte
de surprize spectaculoase?
Viaţa fiecărui personaj are la
un moment dat al serialului o întorsătură de situaţie neaşteptată.
Exact cînd o să vă aşteptaţi mai puţin, se va întîm­pla ceva care
vă va face să-i priviţi cu alţi ochi pe Flacăra, State, Stiven,
Minodorica, Popeangă şi toţi ceilalţi. Nimic nu e convenţional în
„State de România”.

– Cît de dificil e pentru un scenarist să găsească o poveste
plauzibilă cînd dispar personaje din poveste?
În viaţa
fiecărui om apar şi dispar oameni dragi sau mai puţin dragi.
Prietenii se mută, apar alţii noi, bunici, părinţii dispar din
viaţa noastră şi, cu toate astea, viaţa continuă. Aşa s-a întîmplat
şi cu familia lui State. Nu e nimic forţat în evoluţia acestei
familii, toate sînt ca în viaţă.

– Cît de bine îl cunoşti pe State?
Nu ştiu… State
mă surprinde în fiecare zi, cred că şi pe sine se surprinde.
Cîteodată, simt că-l cunosc bine, că trăieşte cu mine în casă, dar
sînt fericită cînd reuşeşte să mă ia prin surprindere. Şi asta e
valabil pentru toată familia lui State.

– De ce crezi că State şi Flacăra prind inclusiv la generaţia
foarte tînără?
Am învăţat că rîsul este cel mai bun
medicament din lume. Vestea bună e că poate fi administrat la orice
vîrstă. Cred că personajele din „State de România” (şi aici mă
refer la toate generaţiile prezente în serial) au ceva în comun: le
place viaţa şi o trăiesc intens. Nu întotdeauna le iese ce şi-au
propus şi de multe ori se trezesc în situaţii hilare, dar pentru
asta îi iubim. Eu, cel puţin, îi iubesc pe toţi.

– Care e cel mai pervers personaj din „State de
România”?
Asta e o întrebare capcană, nu? Vorbim de un
serial în care prota­gonistul este „regele cerşetorilor şi
curvelor” din România şi Paris şi Dumnezeu ştie cîte alte păcate
are, dar care este simpatic, îşi iubeşte familia şi, orice ar face,
lumea îl iubeşte şi se luminează la faţă cînd îl vede.

Pentru a răspunde la întrebare, îmi trebuie o definiţie
reactualizată a noţiunii de perversiune, eventual adaptată la
serialul nostru.

– Cîtă vreme scrii pe zi?
Cîteodată, scriu 12 ore pe
zi (cu pauze de schimbat scutece şi băiţa de seară), şapte zile pe
săptămînă. Alteori, foarte rar, iau pauze de două-trei zile şi nu
mă gîndesc la nimic. Dar îmi dau teme şi las ideile să se coacă.
Asta s-a dovedit a fi cea mai bună reţetă de scris. Am un prieten
care mi-a spus odată că ideile sînt ca muştele: cînd te aştepţi cel
mai puţin, te lovesc în plin.

– Cum faci dacă, în momentul în care îţi vin idei, copilul tău
îţi atrage atenţia foarte zgomotos?
Ştefan are aproape
zece luni şi, dac-aş sta lîngă el tot timpul, mi-ar „atrage
atenţia” în orice moment. E la acea vîrstă la care vrea să meargă
şi să experimenteze încontinuu. Din fericire, familia s-a mobilizat
şi există tot timpul şi altcineva în afară de mine care stă cu el.
Apariţia lui în viaţa mea a fost o minune care mă inspiră în
fiecare moment.

Cînd îl văd rîzînd (şi o face foarte des), mă umplu de energie şi
de viaţă, care se regăsesc în ritmul alert şi în energia pozitivă,
cred eu, a serialului.

„Cîteodată, scriu 12 ore pe zi (cu pauze de schimbat
scutece şi băiţa de seară), şapte zile pe săptămînă. Alteori,
foarte rar, iau pauze de două-trei zile şi nu mă gîndesc la
nimic”

State de România
LUNI-JOI, 22.15, PRO TV