„Mi-a plăcut extrem de mult vibe-ul piesei compusă alături de Theea Minculescu, Şerban Cazan şi Smiley, mi s-a părut extrem de fresh şi tocmai de aceea m-a inspirat să fac un clip natural, fără scenarii complexe şi fără zeci de oameni în spatele camerei de filmat. Am imortalizat prima mea ieşire cu cortul la mare, o experienţă diferită, dar extrem de frumoasă. ”, ne spune artista.
Sore s-a remarcat pentru rolul său în primul serial muzical din România -„Pariu cu viaţa” şi ca membră a trupei La La Band.
Din 2011, artista face parte din echipa HaHaHa Production şi se concentrează asupra carierei sale solo în muzică. Primul succes l-a obţinut cu piesa „Different”, despre care Sore spune că o descrie cel mai bine ca om şi ca artist. Au urmat single-urile „Bad Boy is Back” feat. Dorian, „Beautiful Life”, alături de Mihai Ristea, „Dor să-ţi fie dor”, prima piesă în limbă română, din cariera solo, „Inima” şi „Magnet de frigider”.
„Umbrela mea de soare” este o coproducţie HaHaHa Production şi MediaPro Music.