Sorana, eliminată din ”Ultimul Trib” după ce a fost trimisă la duel pentru a doua oară consecutiv
Înainte de jocul de nominalizare, un nou subiect de discuţie a aprins spiritele în echipa roşie după ce Roxana Chiperi le-a reproşat colegilor că, deşi i-au promis că o vor trimite şi la următorul duel dacă va fi cazul, pentru a-şi putea pregăti o ieşire din ”Ultimul Trib”, aceştia s-au făcut că uită de promisiune. ”E o săptămână importantă, mai ales că urmează să se modifice componenţa, să rămână doar două echipe, aşa că ar fi mai bine să fim noi cât mai mulţi”, a spus căpitanul Alex Filip.
A doua zi însă, când s-au trezit pe terenul de joc, unii dintre Crocodili au dat înapoi. ”Păi nu ne răzgândim aşa, eu nu am plecat de acasă cu gândul să câştig, am venit de-aiurea, în papuci”, a spus Alex Filip, care, alături de Daniel Chiriţă, a ales să stea pe margine. ”De ce să stai pe margine tu, care vrei să pleci acasă, iar eu să mă accidentez”, a spus Alex Filip. Reacţia sa însă, le-a făcut pe fete mai întâi să se supere, dar mai ales să se îndârjească să câştige, ceea ce au şi reuşit. Astfel, până la următorul joc de Salvare, echipa e revenit la sentimente mai bune şi a venit decisă să câştige.
De partea cealaltă, ajunşi pe insula pustie după un nou joc de Nominalizare pierdut, Cameleonii au resimţit din plin epuizarea, iar Silviu Geandră s-a arătat îngrijorat de faptul că Silviu Mircescu este mai tot timpul epuizat, iar echipa nu mai face faţă probelor. ”E foarte frustrant să ai o probă sau două şi să îţi dai seama să nu ajuţi cu nimic. Am venit cu energie 100% şi acum mai am 30%, e o diferenţă enormă faţă de ce vână aveam la început şi ce puteam să duc. Dintre rolurile pe care le-am făcut până acum este cel mai greu. ”Naufragiatul” este cel mai greu, dar mai rezist… puţin”, a spus Silviu Mircescu.
Cameleonii au intrat la proba de Salvare după ce au avut şi ei de purtat discuţii, unii fiind sceptici în ceea ce priveşte starea de sănătate a Soranei, care, accidentată la umăr, iniţial a rămas pe margine. ”N-am spus nimic înainte de joc pentru că voiam să discut şi cu medicul. Aş putea să risc şi să mă joc, dar să risc o accidentare”, a spus aceasta, dar până la urmă a intrat în competiţie. ”Nu pot să joc, dar până la urmă, dacă trebuie, joc, dar să nu vă supăraţi pe mine că eu nu pot. E o competiţie dură, în care trebuie să fii apt, dacă tu nu ai vorbit de problema asta înainte, ci doar după ce ai aflat ce presupune proba, nu înţeleg”, a spus Ionuţ Iftimoaie.
Un meci de baschet pe un teren plin de noroi le-a adus Crocodililor salvarea. ”Noi toţi încercam să ne mai ferim, să nu ne intre noroi în ochi, dar Dima se arunca pe mingile alea de parcă salva lumea”, a povestit Sorin Brotnei, după ce Dima a fost nevoie să iasă din joc după ce nu a mai văzut din cauza noroiului. Fetele în schimb au dus o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru a câştiga fiecare minge. ”Când mi-a băgat Roxana mâna sub umăr, a început să mă doar şi mai tare, adică acum sunt numai bine de mers la duel… Eu nu îmi bat capul cu cine crede că mă doare sau nu, eu ştiu clar ce mi s-a îmtâmplat, ce ştiu şi ce simt, cine nu mă crede, d-aia nu mai pot eu!”, a spus Sorana, care a fost din nou nominalizată la duel de echipa sa.
În acest timp, Crocodilii au mers în oraş pentru a afla care a fost reacţia localnicilor la apelul făcut de Mircea Zamfir prin intermediul postului local de radio. ”A fost absolut fantastic să ne întâlnim cu ei. M-a impresionat bucuria lor, simplitatea vieţii. Una dintre fetiţe rodea plastic pur şi simplu, iar când Mircea le-a împărţit bomboane, nu se aruncau, aşteptau cuminţi”, a spus Lola plângând. Sportivii români au fost cu atât mai impresionaţi cu cât aceşti localnici săraci au venit în număr mare să le aducă ce cadouri au putut.
A doua zi, Silviu Geandră şi Sorana au fost din nou faţă în faţă pentru al doilea joc de Duel consecutiv pentru amândoi dintre ei, dar şi de această dată proba a solicitat din partea lor multă forţă în mâini. ”Mai greu e dacă rămân aici Oana şi Mircescu singuri, eu dacă plec mă întorc la Gabi şi, din câte ştiu eu, mă aşteaptă o însurătoare, aşa am discutat înainte de a intra amândoi în Ultimul Trib”, a spus Silviu.
Cei doi au avut de cărat într-o sanie suficient de multe lemne pentru a face un foc folosindu-se de ele, de câteva coji de cocos şi un amnar, în aşa fel încât flăcările să ajungă suficient de sus pentru a arde o frânghie. Silviu a fost cel căruia experienţa de pe insulă i-a ajutat să facă focul mai repede şi suficient, astfel că Sorana a părăsit competiţia. ”O să ajung acasă, o să mănânc ceva şi o să mă gândesc la voi. Vezi că ai trei tari care vin după tine: Mircea, Dima şi Chiriţă!”, i-a spus Sorana adversarului său înainte de a părăsi competiţia. ”M-am testat foarte mult, sunt incredibil de fericită şi mândră de mine pentru că am reuşit să mă pun în nişte situaţii extrem de grele, în care nu am mai fost până acum. Am încercat să îi spun lui Dima să încerce să nu lege prietenii, să se concetreze, pentru că singur a venit în această competiţie”, a mai spus artista, care îl vede pe acesta în finală.
Pe insula pustie, Silviu Geandră a fost aşteptat cu entuziasm de către cei doi colegi ai săi. ”N-am avut emoţii că nu se întoarce, pentru că sunt încrezătoare în puterile lui şi sunt foarte fericită, suntem încă trei şi avem o şansă la proba Căpitanilor de mâine”, a spus Oana Dedeu.
Cum se vor descurca cele trei echipe la proba Căpitanilor, dar şi cum se vor redistribui acestea la noua probă de Teritoriu, telespectatorii pot afla joia viitoare, de la ora 21.45, la Antena 1, într-o nouă ediţie ”Ultimul Trib”.