Din dorinţa de a comunica faptul că oamenii sunt prizonierii propriilor temeri şi se lovesc de propriile idei preconcepute, Sophia apare cu chipul acoperit de tencuială albă, ca un zid, îmbrăţişată de mâini negre care simbolizează proprile angoase, bariere şi neputinţe ale sufletului. Una din acestea ajunge însă să o sugrume, accentuând senzaţia de anxietate.
„Fiecare mână poate simboliza câte o frică, un eşec, o experienţă tristă, durere, amărăciune, delir, pierderea omului drag, o temere şi un stop pentru a merge mai departe şi care te transformă într-un suflet nefericit. Mâna care ajunge însă la suflet este cea care reuşeşte să spargă zidul, e a celui care doreşte cu adevărat accesul la sufletul său autentic”, declară Sophia.
„Prea mult ziduri am ridicat singuri/ Nu sunt decât ziduri ce pot cădea uşor”, sunt versurile refrenului, artista subliniind faptul că noi suntem responsabili pentru piedicile de comunicare şi pentru faptul că nu ajungem să fim cu adevărat deschişi în relaţiile cu ceilalţi. Aceste bariere, la fel ca orice zid, pot fi uşor dărâmate, dacă am avea cu adevărat aceasta dorinţă.
„Dacă reuşim să spargem aceste ziduri, ajungem la autenticitatea sufletului său. În momentul în care ajungi să fii tu însuţi într-o relaţie, poţi constui ceva frumos, dar numai dacă reuşeşti să spargi zidurile”, adaugă artista.