Solista trupei The Cranberries, scandal-monstru la bordul unui avion
Artista irlandeză a fost reţinută luni, după ce a atacat o însoţitoare de bord, în timpul unui zbor între New York şi Shannon, informează bbc.com.
Poliţia irlandeză a fost chemată pe aeroportul din oraşul irlandez Shannon şi, în timp ce artista era arestată, ea a agresat şi un poliţist. Însoţitoarea de bord a fost transportată la spitalul din Limerick. Poliţistul nu a suferit răni grave şi nu a avut nevoie de spitalizare, potrivit Mediafax.
Foto: Hepta
Avionul decolase de pe aeroportul JFK din New York şi a aterizat pe aeroportul din Shannon la ora 05.30 GMT.
O purtătoare de cuvânt a Poliţiei Locale a spus că o femeie în jurul vârstei de 40 de ani a fost reţinută şi este în prezent anchetată la sediul general al poliţiei din Shannon.
Trupa The Cranberries a dominat muzica anilor ’90, alături de alte trupe rock precum Pearl Jam, Smashing Pumpkins, Nirvana. Avându-i în componenţă pe solista Dolores O’Riordan, chitaristul Noel Hogan, basistul Mike Hogan şi toboşarul Fergal Lawler, formaţia irlandeză a fost adeseori asociată cu rockul alternativ, însă stilul ei muzical include de asemenea numeroase elemente indie-pop, post-punk, folclor irlandez şi pop-rock.