Societatea Romana de Parapsihologie nu are nicio treaba cu Flacara Violet
Societatea Romana de Parapsihologie arata, intr-un comunicat, ca
niciuna dintre persoanele mentionate in legatura cu actiuni
desfasurate in campania electorala prezidentiala nu apartine
acestei comunitati.
„Societatea Romana de Parapsihogie dezminte
orice implicare directa a parapsihologiei in activitati si
actiuni de natura politica din Romania. Societatea Romana
de Parapsihogie mentioneaza faptul ca niciuna dintre persoanele
mentionate in legatura cu aceste pretinse activitati si
actiuni, unele hilare si cu accente medievale, nu apartine
comunitatii parapsihologice si nu poate fi considerata
parapsiholog. Aceste persoane sunt, de fapt, reprezentanti
ai curentului neospiritual eclectic„, se arata in
comunicatul societatii.
Presedintele Societatii Romane de Parapsihologie avertizeaza,
totodata, asupra riscului de „decredibilizare a parapsihologiei”,
care s-a accentuat „prin incercarea de a o asocia cu
pretinse activitati si actiuni neconventionale, coordonate de
serviciile speciale, care s-ar fi desfasurat in timpul
recentei campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale din
Romania”.
In comunicat se precizeaza ca parapsihologia este disciplina
care se ocupa de studiul stiintific al unor fenomene
neconventionale asociate cu experienta umana, denumite
fenomene parapsihologice sau psi, care nu sunt deocamdata
explicate suficient in cadrul teoriilor stiintifice
acceptate.
Aliodor Manolea – psiholog, specialist in psihoenergetica,
biosinergetica si programare neurolingvistica – a aparut la actiuni
electorale, atat alaturi de liderul PSD Mircea Geoana, in campania
pentru alegerile europarlamentare din anul 2007, cat si alaturi de
presedintele Traian Basescu, in campania pentru scrutinul
prezidential din 2009.