Soc la Ferrari
Presa banuieste ca noua masina din Maranello a cauzat accidentele lui Schumacher si Barrichello de miercuri
Miercuri, pilotii Ferrari au înregistrat cei mai buni timpi ai sesiunii, dar amîndoi si-au pulverizat monoposturile, în urma unor iesiri în decor. La ora locala 12:05, dupa ce parcursese 17 tururi ale circuitului din Barcelona, Michael Schumacher a pierdut controlul monopostului cu numarul 209, care s-a rasucit de doua ori si a intrat cu spatele în zidul de pneuri. Acest lucru s-a petrecut în virajul al 12-lea, cînd germanul rula cu 240 kilometri pe ora.
„Nu îmi explic ce s-a întîmplat. Nu aveam o viteza prea ridicata. Trebuie sa studiem înregistrarile video si datele de telemetrie pentru a întelege ce s-a întîmplat”, a declarat Michael, care a scapat teafar, ziarului „The Sun”. Dupa o jumatate de ora, declaratia sa a fost alta.
„A fost greseala mea. O roata din spate a parasit asfaltul, a pierdut aderenta si masina s-a dezechilibrat”, a spus germanul, care s-a urcat în avion la ora locala 15:00, îndreptîndu-se spre locuinta lui din Elvetia. Conform cotidianului „Express”, cvadruplul campion mondial a avut un noroc chior, întrucît a lovit zidul de pneuri, la 30 de metri distanta de locul impactului începînd zona de beton.
La doua ore dupa accidentul colegului sau, Rubens Barrichello a iesit în decor la 220 kilometri pe ora în virajul 9, distrugînd masina cu numarul 210. Brazilianul, care a parcurs 39 de tururi, s-a ferit sa faca declaratii la coborîrea din masina avariata, afirmînd ulterior ca a fost, ca în cazul lui Schumacher, „o greseala de pilotaj”.
Greseli de pilotaj? Greu de crezut
Doi piloti foarte valorosi au facut praf cele mai bune monoposturi din lume în doua ore. Sa fi fost vorba de greseli de pilotaj? „Il Messaggero” scrie: „Cei doi testau noile dispozitive electronice revolutionare, cauciucurile diabolice Bridgestone si componentele secrete ale masinii, cînd ceva ciudat s-a întîmplat. Lucrul curios este ca, în momentul iesirii în decor, ambii piloti aveau viteze mai mici decît cele cu care se parcurg în mod curent virajele respective”.
A clacat supermasina sau pneurile?
Conform „Auto, Motor und Sport”, monopostul din acest an este ceva „nemaiîntîlnit” în Formula 1. Revista afirma ca toate noile subansamble sînt create sa se potriveasca atît la masina din 2002, cît si la cea din 2001. De altfel, conducerea scuderiei înca nu s-a hotarît cu care dintre cele doua sa înceapa, considerînd ca masina de anul trecut, cea folosita în testele de miercuri de la Barcelona, este una perfecta. Lucru recunoscut de conducerea Ferrari, dar negat de „Auto, Motor und Sport”, motorul si cutia de viteze sînt unite într-un agregat comun, iar masina nu are ambreiaj.
Alte surse considera ca noile cauciucuri Bridgestone, testate miercuri de Ferrari pentru întîia oara ar putea fi problema, producatorul nipon fiind tot mai îngrijorat de ascensiunea rivalilor de la Michelin, cu gumele carora alearga McLaren si Williams.
Sursa: www.prosport.ro