Soarta, austriacul și aurolacii

Apropo.ro / 18.12.2012, 17:00
Călugărul Georg Sporschill din Austria ne-a demonstrat că oamenii pot face minuni dacă își doresc asta. El a reușit să schimbe definitiv soarta unor suflete rătăcite și fără speranță din România.

Călugărul iezuit Georg Sporschill este acum un pensionar simpatic de 66 de ani, revenit pe meleagurile natale din Austria, care a lăsat în România o lecție de viață pentru mulți dintre noi.

Călugărul a fost trimis în 1991, 28 octombrie, în țara noastră de Congregația sa, pentru o perioadă de 6 luni, timp în care să ajute pe cei care trăiesc și locuiesc o viață mizeră în canale. El a pus bazele unei asociații care să vină în sprijinul celor nevoiași, de pretutindeni. Proiectele s-au derulat în mai multe țări, printre care și Bulgaria (în 2008) și Moldova (în 2004).

calugarul Georg

Călugărul Georg alături de orfani

Cu experiența proiectului din Austria, călugărul a venit la București însoțit de trei voluntari cu dorința de a-i salva pe cei care trăiesc în canale. Cât timp a stat aici nu a fost ocolit de probleme, la întâlnirea cu copiii străzii.

Georg a fost lovit, a fost îmbrâncit și înjurat, dar a uitat de tot pentru a-și atinge scopul. Răbdarea, dragostea de oameni și învățămintele sale l-au ajutat să schimbe pentru totdeauna viața unor locuitori ai străzii.

Acei oameni pe care nimeni nu îi băga în seamă, sau poate primeau 1 leu sau un colț de pâine, care dormeau prin Gara de Nord, prin canale mizere, au devenit angajați ai unor firme de prestigiu, lucrează în birouri, hoteluri de lux sau fabrici importante din țară și străinătate. A transformat copilul străzii, nedorit de societate, în omul de lângă noi. Preotul a putut să facă asta, pentru că și-a dorit să îi ajute.

Cei norocoși sunt doar câțiva din marea masă care locuiește într-o altă lume, una ascunsă și mizeră, privată de bucuriile „normale” ale unui om obișnuit.

Atunci când orfanii de pe stradă l-au întâlnit pe Georg nu au vrut să îl mai lase să plece. Știau că el este salvarea lor. I-au cerut să îi ia cu el, să le dea haine și bomboane, sau un loc unde să locuiască.

calugarul Georg

Georg și-a dedicat viața copiilor străzii

Asociația din Austria l-a sprijinit financiar pe Georg, însă fondurile nu au fost îndeajuns, astfel că a fost nevoit să se descurce și singur.

Lucrurile se întâmplau prin 1991, și chiar în vremuri grele, preotul a reușit să adune milioane de euro pentru nevoiași. Le-a făcut locuințe și i-a școlit. Cu ajutorul voluntarilor și ai angajaților asociației, Georg a pus în mișcare un motor ce nu părea a se mai urni vreodată. Nici nu se dorea.

Călugărul austriac a creat o comunitate, pe locul unui fost CAP, populată cu oameni din canale, lângă Aricești-Rahtivani, Prahova, unde fiecare fost om al străzii a fost ajutat să-și ridice o casă. Tot în această comunitate au fost construite ateliere de tot felul, unde locuitorii să fie pregătiți pentru lumea în care urmau să-și facă loc.

Nu există o limită de vârstă pentru cei care locuiesc aici, pentru că fiecare are rolul său și pentru fiecare există o misiune de îndeplinit.

Georg Sporschill din Austria a înființat în România organizația internațională Concordia, acum peste 20 de ani, unde se regăsesc 180 de angajați și voluntari, dar și peste 400 de orfani. În 2001 a mai înființat un centru social și în Ploiești „Orașul Copiilor”. În comunitatea lui și-au găsit loc și copiii din familii nevoiașe.

calugarul Georg

Georg ajută pe cei nevoiași încă din 1991

De-a lungul timpului, prin mânile călugărului au trecut mii de orfani, care au fost școliți și care au ajuns să lucreze în instuții importante chiar în Paris și Austria, care cunosc limbi străine, au călătorit prin lume, și pot da, la rândul lor, un exemplu că orice se poate pe lumea aceasta, dacă îți dorești.

Austriacul s-a confruntat însă și cu persoane care nu au dorit să-și schimbe viața definitiv, care nu s-au adaptat la cerințe. Ziua se mai duc la cerșit prin oraș, pentru bani de droguri, iar seara revin la adăpost. Unii chiar iubesc viața de stradă, independența sau și dependența. Numărul lor este mic în comparație cu ceilalți salvați.

Georg Sporschill este un credincios, care crede că „cine salvează un copil, salvează o planetă”. În prezent, peste 1.000 de copii sunt adăpostiți în casele oragnizației Concordia din românia, Moldova și Bulgaria.

De undeva, din urmbră, călugărul veghează munca angajaților și voluntarilor din Concordia. De-a lungul timpului au luat ființă mai multe case de copii Casa „Sf. Paul”, București, Casa „Austria”- Prima casă pentru copii, Ploiești, Centrul Social „Sf. Andrei” (astăzi Casa „Hannes”), Centrul Social „Sf. Cristina”, Ploiești, Casa „Alexandra”, Ploiești, CONCORDIA „Orașul copiilor”, Ploiești, Centrul Social „Sf. Lazăr”, București, Casa Tinerilor Europeni, Școala de Meserii CONCORDIA, Casa „Abraham”, Brutăria CONCORDIA, Ploiești, o sală de sport și grădinița Concordia din Ploiești (2011).